O orchestră din Cluj atacă COVID-ul cu muzica clasică. Eveniment caritabil deosebit pentru pacienții spitalului Clujana

by admin

Un eveniment caritabil deosebit, va avea loc în curtea Spitalului Municipal “Clujana”. Orchestra compusă din peste 20 de tineri muzicieni de elită va susține vineri, 24 iulie 2020, de la ora 11.00, în curtea Spitalului Municipal din Cluj-Napoca, un concert caritabil pentru bolnavi și cadrele medicale.

Proiectul denumit New Hope are scopul să aducă prin muzică, bucurie în sufletele oamenilor suferinzi. Artiștii vor face să răsune muzica lui Mozart și Piazzola, atât pentru alinarea bolnavilor cât și în semn de prețuire a cadrelor medicale, care nu se dau bătute în lupta cu boala.

Având în vedere contextul actual, bolnavii și medicii vor urmări actul artistic respectând distanțarea socială.
Evenimentul este organizat de violoncelistul Octavian Lup, în parteneriat cu orchestra A.T.A.C.

„După cum spunea marele George Enescu, muzica trebuie să pornească de la inimă și să se adreseze inimii. Acesta este și scopul proiectului New Hope și anume de a ajunge la sufletele oamenilor. Ne adresăm în special celor care sunt în suferință, pe un pat de spital și nu pot ajunge la un concert sau într-o sală de spectacole. De aceea venim noi la ei cu o orchestră întreagă, formată din peste 20 de oameni,” a declarat Octavian Lup.
După concertul din Cluj, artiștii au în plan să ducă muzica clasică și la alte spitale din țară, dar și la azilele de bătrâni.
Evenimentul este susținut de compania Megatitan.

Despre Octavian Lup

Octavian Lup este unul din cei mai străluciți violonceliști ai generație sale, făcând parte din topul soliștilor români care au reușit să se impună pe cele mai importante scene naționale și internaționale. Laureat a multor concursuri din România cât și din străinătate, Octavian Lup a concertat pe patru continente ale lumii, alături de nume mari din domeniul muzicii clasice. Din 2019 este doctor în muzică și face parte din orchestra Operei Naționale din București, în paralel cu activitatea solistică și pedagogică. De asemena este atras și de arta dirijorală, fiind dirijorul orchestrei A.T.A.C., prin proiectul New Hope pe care l-a conceput în 2019.


Despre proiectul New Hope

New Hope Project este un concept născut din dorința de a aduce în inimile oamenilor speranță. O orchestră formată din cei mai importanți muzicieni români ai tinerei generații, recunoscuți pe plan național și internațional, pornește la drum în locurile unde oamenii suferinzi își petrec cu durere zilele. Spitale, azile dar și penitenciare. Proiectul îți propune ca prin actul artistic să răspândească mesajul speranței și să lăse în urma lui un strop de bucurie.


Despre A.T.A.C. Orchestra

A.T.A.C. Orchestra este un concept al Asociației Tinerilor Artiști Clujeni, creat de artistul Raul David Lenart, cu rolul de a oferi o șansă tinerilor instrumentiști să-și pună în valoare talentul interpretativ. Numele dat sugestiv  asociației, reprezintă tinerețea, dinamica si energia emanată de un colectiv orchestral tânăr și pasionat. Scopul asociației este printre altele creșterea nivelului de conștientizare a muzicii clasice si oferirea unui suport pentru educarea civică și morală a publicului tânăr.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza