O garsonieră a fost cuprinsă de flăcări în Borșa, județul Maramureș. Șapte persoane, nevoite să se auto-evacueze

by Christian Suciu

S-a dat alarma in Borșa Maramureș iar 4 adulți și 3 copii au fost evacuați de urgență. Uscătorul blocului in care locuiau a luat foc iar flăcările s-au extins în apartamentul oamenilor dar și la acoperiș. Un alt locatar a ajuns la spital cu atac de panică.

”Salvatorii au evacuat 7 persoane, 4 adulți și 3 copii. Aceștia sunt evaluați medical de către echipajele de la fața locului. Un bărbat, în vârstă de 61 de ani, a suferit un atac de panică și este transportat la Centrul Primiri Urgențe a Spitalului Orăşenesc din Borşa”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș, Adriana Șanța.

Din fericire, atât micuții cât și părinții lor au reușit să iasă la timp din apartament. Vecinii au alertat pompierii care au ajuns de urgență. Inițial, oamenii au crezut că în interiorul anexei au fost depozitate artificii. Asta pentru că zgomotul era asemănător, însă în final pompierii au constatat că lemnul de pe acoperișul blocului trosnea. Din fericire, nimeni nu a fost rănit însa pagubele sunt extrem de mari fiindcă flăcările s-au extins și la partea superioară. Potrivit pompierilor incendiul ar fi izbucnit de la un scurtcircuit însă cercetările sunt în continuare în desfășurare pentru stabilirea circumstanțelor.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza