Mircea Miclea: „Aș merge pe 1.000 de euro pentru un salariu de debutant, atunci am putea să învingem inerția socială care te face să nu intri în sistemul de educație”

by Oana Spiru

Greva din învățământ continuă. Sindicaliștii din educație își mențin revendicările chiar dacă părinții și-au arătat nemulțumirea. În actualul context a intervenit și fostul ministru al Educație, Mircea Miclea, care spune că ar merge pe 1.000 de euro pentru un salariu de debutant.

„Dacă ar fi după mine, aș merge pe 1.000 euro pentru un salariu de debutant, atunci am putea să învingem inerția socială care te face să nu intri în sistemul de educație. Problema este alocarea de resurse pentru educație în general, nu numai pentru salarizare. Dacă vrem o educație ca în alte țări cu sisteme performante, atunci trebuie alocat 6,7,8 la sută din PIB pe o perioadă lungă de timp”, a declarat profesorul universitar Mircea Miclea, i, la TVR Info, pe 31 mai, când Guvernul a anunțat că va aproba cu forța OUG cu creșterile salariale.
Guvernul Ciucă a adoptat prin OUG pe 1 iunie majorarea cu 585 de lei pentru profesori și 250 lei pentru nedidactic a salariilor, ofertă respinsă pe 31 mai, după care le-a chemat pe sindicate la discuții.

Sursa: edupedu.ro

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza