Mii de clujeni au pus umărul la protejarea spațiului verde la ”Ziua de Curățenie Națională”

by Christian Suciu

Peste 3.500 de voluntari clujeni au luat parte ieri la ”Ziua de Curățenie Națională”, un proiect național realizat cu sprijinul ”Let’s Do It, Romania!” în parteneriat cu Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj ce prevede colectarea deșeurilor pentru conservarea spațiului înconjurător. La nivelul Clujului, acțiunile de colectare s-au desfășurat la Zona Becaș din Cluj-Napoca, zona barajului din Florești, zona parcului Etnografic ”Romulus Vuia” din Cluj-Napoca precum și în diverse locații din Făget, Turda, Dej și Huedin .

” Încă o ediție a celei mai mari acțiuni de curățenie generală, încheiată cu succes. Îmbucurător este faptul că au scăzut cantitățile de gunoaie aruncate în natură, ceea ce dovedește că clujenii sunt mult mai prietenoși cu mediul. Felicit atât organizatorii cât și voluntarii care au răspuns afirmativ și în acest an provocării și au dat dovadă de implicare și responsabilitate civică. Continuăm, la rândul nostru, să susținem inițiativele care vizează protejarea și conservarea mediului înconjurător ”, a declarat Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza