Mesajul de Crăciun al PS Florentin: ”Anul 2020 va rămâne în istorie ca anul de criză al pandemiei în care și Biserica a fost obligată să caute un alt ritm de viață”

by Cristina Mihaila

Săptămânile de pregătire dinaintea marii Sărbători a Nașterii Domnului erau numite încă din vechime „Adventum”, care înseamnă „sosire”, „venire”, „așteptare”. Cuvântul redă bine atmosfera și tonalitatea acestui timp în care zilele se scurtează iar natura intră treptat în letargia invernală, în frig și întuneric. Acum așteptăm cu mai multă nerăbdare răsăritul soarelui, care să învăluie totul cu lumina-i binefăcătoare și de viață dătătoare, transmite PS Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, în mesajul pastoral de Crăciun.

Într-un an greu încercat, ierarhul amintește că din haos Dumnezeu a făcut lumină și a redat speranța omenirii prin nașterea Fiului Său.

”Să ne amintim că întuneric era și acum peste două milenii când Maria și Iosif căutau un loc de găzduire în Betleemul Iudeii. Hanurile și casele de oaspeți erau pline și nimeni nu voia să își facă probleme cu o viitoare mamă căreia i se apropia timpul să nască. Întuneric era și afară, dar întuneric era și înăuntru, în sufletele închise în propriile probleme, în propria comoditate. Astfel, Maria și Iosif ajung să caute adăpost în apropierea Betleemului, în grotele de pe câmpul păstorilor. Ei reușesc în grabă să pregătească o ieslișoară și un braț de paie ca așternut. Iosif pleacă după cele necesare (vreascuri pentru foc și apă) și, deodată, vede peștera luminată. Aleargă în grabă înapoi și, învăluit în strălucirea divină, îngenunchează în tăcere, cu sfântă teamă, privind Pruncul nou-născut, așezat în ieslea animalelor.

Acolo, în peștera din Betleem, a răsărit „Soarele dreptății”, s-a „aprins” Lumina divină asupra neamului omenesc. Acum este doar o Luminiță plăpândă care, însă pentru cei care o vor primi, va deveni Lumina „ce luminează pe tot omul ce vine în lume”, Hristos, Mântuitorul lumii”.

PS Florentin Crihălmeanu le adresează credincioșilor greco-catolici urări de sănătate și vorbește despre redescoperirea familiei ca nucleu al societății.

”Anul 2020 va rămâne în istorie ca anul de criză al pandemiei în care și Biserica a fost obligată să caute un alt ritm de viață, să se adapteze la restricțiile impuse și să adopte noi strategii pastorale. Acest an ne amintește de vremurile de persecuție ale Bisericii. De aceea, am încercat să continuăm viața pastorală la nivelul Eparhiei noastre folosindu-ne de mijloacele moderne, digitale, pentru a întări comunicarea cu acele mici „nuclee de forță” din comunitățile locale. Sunt acele „luminițe” care au continuat să strălucească în întuneric: parohii, mănăstiri, asociații, grupuri, comunități, familii etc. Am redescoperit valoarea și importanța familiei, care este celula fundamentală a organismului Bisericii și adevărată școală a iubirii, a rugăciunii și a muncii.

Vă urez ca în acest an Sărbătoarea Nașterii Domnului să fie o rază a „Soarelui dreptății” care să lumineze renașterea spirituală a fiecăruia dintre noi și, cu suflete pline de bucurie și speranță, să vestim tuturor:

„Hristos se naște, preamăriți-L!

Hristos din ceruri, întâmpinați-L!

Hristos pe pământ, înălțați-vă!”

Te-ar putea interesa si

Comenteaza