Lucrările la Podul Porțelanului se află încă în impas. Proiectantul trebuie să ofere un răspuns cu privire la soluția tehnică propusă de expert

by admin

Clujenii mai au de așteptat până vor putea circula pe Podul Porțelanului din Cluj-Napoca. Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a explicat că municipalitatea a primit soluția tehnică din partea unui expert în urma căreia ar putea fi reîncepute lucrările aferente modernizării. Proiectantul care se ocupă de acest proiect a fost notificat cu privire la pașii care trebuie urmați.

Viceprimarul a transmis că până în data de 15 sau maxim până la finalul lunii aprilie, proiectantul va trebui să dea un răspuns. În caz contrar, primăria Cluj-Napoca va fi nevoită să organizeze o nouă licitație pentru execuția lucrărilor.

“Expertul a finalizat expertiza de la Podul Porțelanului și a prezentat soluția tehnică. Proiectantul a fost notificat și așteptăm răspunsul lui. Până în data de 15 sau maxim până la finalul lunii aprilie ar trebui să știm varianta spre care ne îndreptăm. Dacă proiectantul va face demersurile necesare expertizei, colaborăm în continuare cu el, iar dacă renunță, atunci noi îl vom notifica că vom face o nouă licitație de proiectare, bineînțeles pe banii proiectantului respectiv”, a declarat pentru Servus, Cluj!, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza