Lipsă de judecători și dosare multe la Curtea de Apel Cluj – bilanț 2023

by Bianca Baraboi

Curtea de Apel Cluj a prezentat astăzi bilanțul pentru anul 2023, și cea mai mare problemă cu care se confruntă în continuare rămâne deficitul de judecători, și astfel un număr foarte mare al dosarelor, pe care cu greu reușesc să le soluționeze. Însă, cu tot cu această problemă, instituția s-a încadrat și pentru anul 2023 la calificativul foarte eficient, calificativ obținut și menținut încă din anul 2015. Bilanțul a fost prezentat de Președintele Curții, judecător Dana Gîrbovan, iar în sală s-a aflat ca și invitată și doamna Ministru al Justiției, Alina Gorghiu, care s-a declarat mulțumită de activitatea și eforturile depuse de instanța de la Cluj.

Lipsa judecătorilor, întârzie soluționarea cazurilor

Cea mai gravă problemă cu care s-au confruntat instanțele de judecată în 2023 a continuat să fie aceea a deficitului de judecători.
Astfel, la finalul anului 2023, la nivelul Curții de Apel Cluj şi al instanțelor din raza sa de activitate erau vacante 48 de posturi de judecători, deficit în continuare îngrijorător şi încă vădit disproporționat faţă de anii: 2019, când erau doar 10 posturi vacante la nivelul întregii jurisdicții a Curții, 2020, când erau 30 de posturi vacante şi 2021, când se înregistrau 40 de posturi vacante.
Deși situația posturilor vacante la finele anului 2023 s-a îmbunătățit faţă de anul precedent, când se înregistrau 58 de posturi vacante, aceasta rămâne în continuare gravă, consecințele manifestându-se cel mai vizibil în scăderea operativității la nivelul judecătoriilor şi tribunalelor din raza curții. Aceasta deoarece eforturile corpului de magistrați şi personal auxiliar nu pot compensa, în mod real, criza prelungită de resurse umane, în special lipsa acută de judecători din ultimii ani, dublată de creșterea numărului de cauze nou intrate. În mod inevitabil, funcționarea în ultimii ani a instanțelor din raza curții cu o lipsă medie de
aproape 20% din judecători, are drept consecință creșterea numărului dosarelor rămase în stoc, ceea ce face ca efectele acestei crize să se resimtă o perioadă importantă de timp chiar şi după ce posturile vacante vor fi ocupate.

Lipsa de experiență a judecătorilor noi, o altă problemă

Pe de altă parte, lipsa de experiență a judecătorilor nou intrați în sistem, într-un număr mare şi uneori în instanțe în care toți judecătorii sunt la debutul carierei, adaugă o noua dificultate în gestionarea volumului de activitate, volum care a fost resimțit în unele instanțe, extrem de încărcare, ca fiind copleșitor.

Totuși, există creștere în gradul de operativitate

Operativitatea a înregistrat o creștere importantă, de 9 procente, de la 94,8% în 2022, la 103,8 % în 2023.

Activitatea intensă a judecătorilor este demonstrată de menținerea la un nivel ridicat a numărului de dosare nou intrate pe rolul Curții de Apel Cluj, care în anul 2023 a atins 9.500, în scădere ușoară fata de anii 2022 si 2021, însă în creștere semnificativă faţă de anul 2020, când se înregistrau 8.200 cauze noi.
Judecătorii Curții au soluționat în anul precedent 9.811 dosare. Numărul cauzelor soluționate, deși în ușoară scădere faţă de anul anterior (10.671), se păstrează la un nivel mai ridicat raportat la anii 2021 si 2020, când în instanță au activat un număr mult mai mare de judecători, astfel cum rezulta din datele anterior prezentate.


În ciuda scăderii per ansamblu a cauzelor nou intrate, s-a înregistrat o creștere a dosarelor penale la toate instanțele de judecată din raza Curții de Apel Cluj. În această materie s-a înregistrat o creștere alarmantă a cauzelor având ca obiect „trafic de droguri” şi „măsuri preventive”, numărul acestora sporind de la 458 dosare în 2020, la 704 dosare în 2021, la 789 dosare în 2022 şi la 949 dosare în 2023, dublându-se, astfel, în anul precedent faţă de primul an de referință.
Păstrând același registru, evidențiem faptul că dosarele în materie penală cu cea mai mare frecvenţă s-au dovedit a fi cele având ca obiect infracțiuni la regimul circulației, înregistrându-se 315 dosare fond cu obiectul „conducere sub influenta băuturilor alcoolice” și 221 dosare fond cu obiectul „conducere fără permis.


În ciuda unui volum mare de dosare, coroborat cu menținerea deficitului de judecători, astfel cum s-a menționat şi anterior, efortul suplimentar depus de judecători este reflectat și de operativitatea înregistrată la nivelul instanței în anul 2023, în creștere importantă față de anul anterior.
Această stare de lucruri demonstrează, o dată în plus, că judecătorii Curții de Apel Cluj nu au permis, în ciuda efortului suplimentar la care au fost supuși, să le fie afectate performanțele și responsabilitățile față de cetățean și față de actul de justiție.

Alina Gorghiu, Ministrul Justiției, prezentă la întâlnire

„Curtea de Apel Cluj e o instituţie de elită. Am avut o colaborare foarte bună anul trecut, o colaborare pe care mizez şi în 2024 în aceiaşi parametri la fel de buni. Am discutat cu colegii de la Cluj despre investiţii şi eu, ca ministru al Justiţiei, sunt destul de mulţumită de ritmul în care se derulează anumite proiecte”, a declarat ministrul, în conferința de presă ulterioară prezentării bilanțului.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza