Investiție de peste 14 milioane de lei în rețeaua de apă din două comune clujene”

by Christian Suciu

Reprezentanții Consiliului Județean Cluj anunță ca a fost semnată autorizația necesară începerii lucrărilor de instalare a unor rețele de canalizare în localitățile clujene Borșa și Borșa Cătun. proiectul își propune să îmbunătățească calitatea vieții pentru cei 1500 de locuitori aflați în localitățile adiacente. Valoarea lucrărilor este de 14,5 milioane de lei iar termenul de execuție este de 12 luni. Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții în Infrastructură.

Noua rețea de apă și canalizare se va întinde de 20 de kilometri de drumuri și străzi. Proiectată să funcționeze în sistem gravitațional pe 90% din lungimea totală, investiția va include amplasarea a 12 stații de pompare. iar pentru tratarea apei uzate va fi construită o stație de epurare.

” În cursul acestei săptămâni amplasamentul va fi predat constructorului, astfel încât lucrările vor debuta în câteva zile, după pregătirea șantierului. Conform graficului, acestea vor porni dinspre localitatea de reședință a comunei înspre Borșa-Cătun, de-a lungul Drumului Județean 109. În final vor fi realizate cca. 270 de racorduri la gospodării.” au transmis Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Te-ar putea interesa si

2 comentarii

Investiție de peste 14 milioane de lei în rețeaua de apă din două comune clujene” – Revista Presei 02/05/2023 - 15:29

[…] post Investiție de peste 14 milioane de lei în rețeaua de apă din două comune clujene” appeared first on Stiri de Cluj – Servus […]

Raspunde

Comenteaza