Investiție de 12,4 milioane de euro la Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase

by Christian Suciu

Consiliul Județean Cluj a publicat în S.E.A.P. (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul având ca obiect execuția lucrărilor și furnizarea dotărilor în cadrul proiectului „Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, etapele 2, 3 și 4”.

” Cea mai mare și complexă unitate ambulatorie din țară va beneficia de o investiție masivă din fonduri europene și de o serie de lucrări extrem de complexe. Scopul acestora îl reprezintă creșterea calității actului medical, diversificarea paletei de servicii oferite pacienților și asigurarea unor condiții de examinare și tratare la standarde europene ”, a transmis președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Lucrările și dotările au o valoare totală estimată de 62.074.209,25 lei fără TVA și sunt parte a unui proiect european câștigat și implementat de Consiliul Județean Cluj, finanțat prin Programul Sănătate. Acestea vizează Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, unitate sanitară aflată în subordinea forului administrativ județean, situat pe Calea Moților nr. 19.

În cadrul proiectului urmează a avea loc, astfel, extinderea și modernizarea bazei de tratament și recuperare medicală, respectiv amenajarea a două bazine, pentru copii și adulți, în vederea dezvoltării serviciilor de hidrokinetoterapie la demisolul clădirii corpului A. De asemenea, vor fi create circuite separate pentru copii și pentru adulți pentru fiecare din serviciile oferite în cadrul Laboratorului – kinetoterapie, electroterapie, hidroterapie, magnetoterapie, laserterapie și masaj, urmând a fi amenajate și spațiile specifice procedurilor de recuperare pentru ca pacienții să se simtă cât mai confortabil și să beneficieze de cele mai bune condiții.

Totodată, va fi realizat Centrul Integrat de Chirurgie Avansată Minim Invazivă prin refuncționalizarea completă a etajului 5 al corpului B. Va fi mărită configurația și suprafața spațiilor medicale utile, vor fi introduse noi funcțiuni, printre care și trei săli de operații pentru ortopedie/dermatologie, chirurgie generală și ginecologie. Tot în această etapă va fi construit un lift exterior adiacent clădirii și zonelor actuale de lifturi ce va facilita accesul tărgilor de la demisol, unde se află o intrare secundară, până la etajul 2 din corpul A și etajul 5 din corpul B.

Nu în ultimul rând, va fi reabilitat complet exteriorul clădirii iar spațiile reabilitate vor fi dotate cu mobilier și echipamente medicale.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza