Pompierii clujeni au intervenit noaptea trecută pentru a lichida flăcările unui incendiu de casă ce a izbucnit în localitatea Deușu din Chinteni. Pompierii s-au luptat vreme de cinci ore cu flăcările care s-au extins pe o suprafață de 300 de mp și au înghițit diverse materiale combustibile depozitate în interiorul locuinței. Incidentul nu a provocat victime însă un pompier a suferit o accidentare pe durata intervenției, fiind ulterior transportat la spital pentru îngrijiri.
”Până la sosirea pompierilor, patru persoane au reușit să se autoevacueze și nu au necesitat îngrijiri medicale. Forțele noastre au localizat rapid incendiul, însă operațiunile de stingere au aproximativ cinci ore, după înlăturarea tuturor efectelor negative.
Pe parcursul intervenției, un pompier care efectua operațiuni de stingere s-a accidentat, primind imediat îngrijiri medicale din partea paramedicilor SMURD. Astfel, s-a luat decizia ca acesta să fie transportat la spital, pentru efectuarea unor investigații medicale suplimentare. Din fericire, colegul nostru se află în afara oricărui pericol.
Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza materialelor combustibile depozitate în apropierea unui reșou”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

este parte a