Creștinii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc luni, 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci, unul dintre cele mai importante praznice ale toamnei. În satele clujene, sărbătoarea era cunoscută drept Ziua Crucii și marca hotarul dintre vară și toamnă, momentul în care oamenii culegeau ultimele plante de leac și începeau pregătirile pentru lucrările specifice noului anotimp.
Înălțarea Sfintei Cruci este o zi de post, indiferent în ce zi a săptămânii cade. Credincioșii sunt îndemnați la rugăciune și cumpătare, în amintirea Patimilor și a morții Mântuitorului pe Golgota.
Ce semnificație are Înălțarea Sfintei Cruci
Sărbătoarea amintește de două momente importante din istoria creștinismului. Primul este descoperirea Crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos, în secolul al IV-lea, la Ierusalim, la porunca împăratului Constantin cel Mare și prin grija mamei sale, Sfânta Împărăteasă Elena.
Crucea a fost înălțată în fața credincioșilor de episcopul Macarie al Ierusalimului, pentru ca mulțimea să o poată vedea și cinsti.
Al doilea moment amintit în această zi este readucerea Sfintei Cruci la Ierusalim, după ce aceasta fusese luată de perși. Potrivit scrierilor bisericești, împăratul Heraclius a recuperat-o și a așezat-o din nou în Biserica Sfântului Mormânt.
Cele două evenimente sunt prezentate în istoricul sărbătorii publicat de Doxologia.
Ziua Crucii „închidea” vara în satul clujean
În calendarul popular, 14 septembrie era considerată una dintre marile sărbători ale toamnei. Pentru locuitorii satelor clujene, Ziua Crucii marca sfârșitul verii și începutul unui nou ciclu al naturii.
Bătrânii spuneau că, în această zi, „pământul se închide”, iar șerpii, insectele și celelalte vietăți care se ascund pe timpul iernii încep să se retragă. De aici provine și una dintre denumirile populare ale sărbătorii: Ziua Șarpelui.
Oamenii urmăreau cu atenție și vremea. Plecarea păsărilor călătoare, frigul din dimineața sărbătorii sau schimbarea vântului erau privite drept semne pentru felul în care urma să fie toamna.
Astfel, Ziua Crucii nu avea doar o semnificație religioasă, ci reprezenta și un reper important în calendarul tradițional al satului.
Ultimele plante de leac erau culese și duse la biserică
Ziua Crucii era considerată ultima zi din an în care mai puteau fi culese plantele de leac. Femeile din sate adunau busuioc, mentă, cimbru, măghiran, năvalnic și alte ierburi, pe care le duceau la biserică pentru a fi binecuvântate.
După slujbă, plantele erau păstrate la icoane, la grindă sau în lăzile cu haine. O parte dintre ele erau folosite mai târziu în gospodărie, în leacurile populare, la afumarea bolnavilor ori pentru protejarea animalelor.
Ziua Crucii era ultima zi în care se culegeau plante precum bozul, mătrăguna, năvalnicul sau iarba de năjit, folosite în vechea medicină populară.
Sărbătoarea mai era numită și Cârstovul Viilor, fiind legată de începutul culesului strugurilor în unele zone ale țării, potrivit CIMEC – Institutul Național al Patrimoniului.
Ce duceau oamenii la biserică de Ziua Crucii
În unele comunități, credincioșii duceau la biserică busuioc, flori și fructe de toamnă, pentru a fi binecuvântate.
Acestea erau apoi împărțite rudelor, vecinilor sau oamenilor nevoiași, pentru pomenirea celor plecați dintre cei vii.
În gospodăriile tradiționale, ramurile de busuioc sfințit erau așezate lângă icoane și păstrate peste iarnă. Oamenii credeau că acestea aduc ocrotire casei și familiei.
Obiceiul de a păstra plantele binecuvântate în gospodărie făcea parte dintr-un sistem mai larg de credințe populare, în care plantele aveau atât un rol practic, cât și unul simbolic.
Ce nu se făcea de Ziua Crucii
Tot potrivit tradiției populare, în această zi nu se lucra la câmp, nu se spălau haine și nu se făceau treburi grele în gospodărie.
Acestea sunt însă credințe și obiceiuri populare, nu reguli stabilite de Biserică.
Pentru oamenii din satul tradițional, respectarea acestor obiceiuri era legată de caracterul aparte al zilei și de credința că anumite activități trebuie evitate în timpul marilor sărbători.
De ce se ține post pe 14 septembrie
Înălțarea Sfintei Cruci este una dintre zilele cu post aspru din calendarul ortodox. Spre deosebire de alte praznice, sărbătoarea nu este una a bucuriei, ci amintește de suferința și jertfa lui Iisus Hristos.
Credincioșii nu consumă carne, ouă sau produse lactate, iar în unele familii se păstrează un post mai sever.
Ziua este dedicată rugăciunii, împăcării și faptelor bune, fiind un moment de reculegere și de aducere aminte a Patimilor Mântuitorului.
În tradiția creștină, Crucea are o semnificație profundă. Ea amintește de jertfa lui Iisus Hristos, dar este în același timp și simbolul biruinței și al speranței.
Înălțarea Sfintei Cruci, între credință și tradiție
Dincolo de vechile tradiții ale satului, 14 septembrie rămâne o zi cu o puternică semnificație religioasă.
În timp ce calendarul bisericesc marchează această zi prin cinstirea Sfintei Cruci și prin post, calendarul popular păstrează numeroase credințe legate de schimbarea anotimpului, de plantele de leac, de vreme și de ritmul naturii.
Pentru generațiile de odinioară, Ziua Crucii reprezenta astfel un moment de trecere: vara se încheia, toamna începea, pământul „se închidea”, iar oamenii își pregăteau gospodăriile pentru perioada rece.
Crucea, odinioară instrument al condamnării, a devenit pentru creștini simbolul jertfei, al biruinței și al speranței.
este parte a
