Impuls financiar pentru CFR Cluj! Clujenii continuă să încaseze bonusurile din transferul lui Daniel Bîrligea la FCSB

by Christian Suciu

CFR Cluj continuă să adune sume importante de pe urma foștilor jucători vânduți de club la alte formații. Patronul FCSB-ului, George Becali, a anunțat că formația sa a plătit recent peste 400.000 de euro sub formă de bonusuri pentru transferul atacantului Daniel Bîrligea, vândut inițial de clujeni pentru 2 milioane de euro. Transferul fostului golgheter al formației din Gruia i-a costat până acum pe roș-albaștri nu mai puțin de 3 milioane de euro după ce acesta a ajuns la 24 de goluri în toate competițiile pentru FCSB.

” Am plătit bani şi am răscumpărat tot. Ştii cât mă costă Bîrligea până acum? 3 milioane! Ştiţi câţi bani a luat CFR până acum? Dacă dă gol, pase de gol dacă ne calificăm, dacă mergem în Europa, în Conference. Eu am acceptat toate clauzele pentru că era situaţia cu Şucu.  Eu aş fi dat şi un milion dacă ne calificam în Champions League.

Eu am răscumpărat toate clauzele. Acum vreo săptămână s-a întâmplat. Clubul CFR mi-a propus o tranzacţie, eu am negociat tranzacţia şi am ajuns la acelaşi rezultat. FCSB a dat 400.000 şi a răscumpărat tot.

CFR mai rămâne doar cu 10% dintr-un viitor transfer, dar doar din diferenţa de la 10 milioane în sus. Înainte aveau 15% dintr-un transfer. Acum, 10%, dar doar diferenţa dacă suma de transfer e mai mare de 10 milioane. N-am vorbit cu Neluţu Varga. Au negociat cluburile, iar FCSB şi CFR au ajuns la o înţelegere”, a transmis finanțatorul roș-albaștrilor în cadrul unei intervenții pentru Prima Sport.

La CFR Cluj, Daniel Bîrligea a petrecut 2 sezoane între 2022 și 2024 și a strâns peste 100 de meciuri în care a reușit 29 de goluri și 11 pase decisive. Acesta s-a transferat la FCSB în urmă cu un an iar de atunci acesta a strâns 4 prezențe la prima reprezentativă a echipei naționale a României.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza