Hackathon, speakeri internaționali și joburi în IT, la Cluj Tech Society

by admin

În perioada 3-4 aprilie, la BT Arena are loc Cluj Tech Society, cel mai mare eveniment de recrutare și employer branding în tehnologie din România.  Evenimentul constă în două zile dedicate recrutării și discuțiilor din sfera FinTech, aceasta fiind tema ediției de primăvară. La eveniment sunt așteptate cele mai active companii din IT, inginerie și alte domenii conexe tehnologiei, pe parcursul celor două zile de eveniment având loc conferințe, workshop-uri și chiar un hackathon. În plus, evenimentul va include și un turneu de esports, adus de Digital Crusade. 

Peste 30 de companii din domeniul tehnic vor participa la o nouă ediție Cluj Tech Society, oferind sute de locuri de muncă atât pentru tinerii absolvenți, cât și pentru cei ce doresc o reprofilare sau avansare în carieră. Printre angajatorii la eveniment se numără și companii cu renume internațional, precum: Take off Labs, Steelcase, Pitech Plus, GEP Worldwide, Bosch Engineering și Hanna Instruments. 

Conferința principală va aduce speakeri internaționali, motivatori și oameni dornici să inspire publicul prezent la eveniment. Printre cei confirmați se numără Mihai Drăghici, CEO Paybyface, Alexandru Lupașcu, co-fondator Dataphoenix, Răzvan Enache, editor fintech la Wall-street.ro și Ciprian Păltineanu, investitor și partener la IHC.

În cadrul Cluj Tech Society  va avea loc și un hackathon în domeniul FinTech, eveniment ce va aduce împreună oameni pasionați de fintech și de dezvoltarea unor soluții inovatoare în această sferă. În plus, evenimentul va avea o zonă dedicată startup-urilor din Fintech, dar și una special amenajată pentru desfășurarea etapei de calificări pentru turneul League of Legends, parte din conceptul “Digital Crusade”, cea mai complexă rețea de evenimente de gaming din Transilvania. Marea finală va avea loc în data de 4 aprilie 2020, tot în cadrul Cluj Tech Society, premiile fiind în valoare de peste 7000 euro.

Inițiat de Târgul de Cariere în 2019, Cluj Tech Society reprezintă două zile de conferințe, prezentări interactive, workshop-uri și sesiuni dedicate antreprenorilor, angajaților și candidaților cu potențial, având în același timp o zonă special amenajată pentru gameri și programatori.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza