Confecționarea globurilor de Crăciun devine, pe an ce trece, un meșteșug tot mai rar întâlnit la noi în țară, deși aceste produse handmade, realizate chiar în județul Cluj, se bucură de o largă apreciere pe plan extern, împodobind piețele și târgurile festive din Franța, Germania dar și numeroase alte state europene.
În județul Cluj, la Jucu, această veche practică prezentă în România încă din anii ’70 continuă să dăinuie prin lucrările realizate manual, cu multă migală, de unii din puținii artizani ale acestor decorațiuni care în fiecare an ne ajută să simțim magia sărbătorilor de iarnă aducând un strop de culoare și un aspect deosebit pomului de Crăciun dar și diverselor ornamente folosite în această perioadă.
”Noi aici la Jucu, în județul Cluj, producem globuri din sticlă, doar din sticlă, de diferite mărimi, diferite culori, forme, chiar și figurine dar totul din sticlă. O mare parte din acestea sunt pictate manual, de altfel, toate globurile pe care le producem sunt realizate manual. Bineînțeles că de sărbători cele mai populare sunt cele de Crăciun, în culorile tradiționale precum roșu, alb, verde dar toate nuanțele noastre se bucură de o cerere mare. Putem spune că vindem o cantitate însemnată și în străinătate, avem comenzi din Franța, din Germania. Chiar și pentru Disneyland am vândut în acest an foarte multe globuri”, a transmis Fuleki Arpad, meșter sticlar ce se ocupă cu fabricarea globurilor de sticlă de mai bine de 12 ani.
Producția globurilor de sticlă a prins un elan deosebit în România după Al Doilea Război Mondial după înființarea numeroaselor fabrici de stat care se ocupau cu producția și prelucrarea sticlei, printre care și Arieșul Turda. În epoca postdecembristă numeroase fabrici s-au privatizat sau au fost preluate de companii străine ceea ce a dus la o scădere a capacității de producție față de ”vârsta de aur” atinsă în perioada comunistă.
Unitatea din Jucu reprezintă însă un exemplu pozitiv, care s-a adaptat nevoilor pieței actuale reușind să producă și să vândă anual o cantitate considerabilă de globuri și alte produse din sticlă precum figurine de sticlă sau bijuterii realizate din sticlă de Murano și terarii.
”Cantitatea de producție variază de la an la an, dar anual avem aproximativ 100.000 de globuri de sticlă produse. Au fost și ani în care am vândut peste această cantitate dar în general vânzările noastre ating peste 80.000 de mii de globuri”, a mai afirmat meșteșugarul.
Globurile de sticlă sunt rezultatele unui proces laborios, împărțit în mai multe etape ce necesită implicare manuală. Întâi de toate, sticla este încălzită și suflată manual pentru a fi dimensionată iar formele rezultate sunt ulterior supuse procesului de argintare. Globurile sunt umplute cu o soluție de argint și agitate iar mai apoi sunt scufundate în apă fierbinte. În urma argintării, acestea sunt lăsate să se scurgă, este foarte important ca ele să fie uscate pe dinăuntru înainte să fie vopsite. După aplicarea vopselii, globurile sunt lăsate la uscat 30 de minute ca mai apoi să poată fi personalizate fie prin pictură manuală fie prin aplicarea foițelor de aur în funcție de comandă. Ulterior, globurile realizate sunt ambalate folosind cutii de carton.
În ce privește prețul de comercializare ale globurilor de sticlă, producătorul susține că, în general, costurile diferă în funcție și de complexitatea comenzilor însă unele modele pot costa chiar și 100 de lei de lei.
”Fiind vorba de lucrări realizate manual există percepția că ar fi foarte scumpe însă unele modele pot costa chiar și de la 10 la 80 de lei. Desigur că modelele mai complexe pot ajunge și la 100 de lei însă uneori acestea necesită și peste 3 ore de producție”, a mai explicat acesta.






este parte a