FOTO: Premieră în România – SuperEnduro World Championship are loc la Cluj!

by Cristina Mihaila

Cel mai spectaculos eveniment al anului are loc sâmbătă la Cluj-Napoca, în sala special amenajată chiar zilele acestea la BT Arena: vorbim de o etapă a SuperEnduro World Championship!

Sunt ultimele aranjamente pe care organizatorii le fac pentru ca sâmbătă între orele 18 și 21 spectatorii să se bucure de spectacolul pe care o să îl facă cei peste 40 de participanți, veniți din toată lumea.

Cei mai buni rideri se vor lupta pentru victoria de etapă, la diferitele categorii de vârstă, pe un traseu indoor, unul dintre cele mai spectaculoase trasee văzute până acum într-un spațiu interior.

Este pentru prima dată în istorie când o etapă a SuperEnduro World Championship are loc în țara noastră iar organizatorii au ales Clujul.

“Suntem foarte fericiți ca în sfârșit să fim în România, e prima dată pentru Campionatul Mondial și în special în Cluj, unde sunt condiții speciale, foarte faină Arena, orașul e frumos, ne-am organizat bine!” a declarat Alain Blanchard promotorul și organizatorul campionatului, care a supravegheat pas cu pas aranjarea sălii.

Sergiu Grecu, rider român

Printre concurenți se află și Sergiu Grecu, singurul român care a participat anul trecut la Campionatul European. După o recuperare bună acum e dornic să se urce pe motocicletă și să dea tot ce poate: “Cu siguranță sunt emoții, știu că vor fi și spectatorii aici, emoțiile sunt la început, înainte de cursă, dar când intri acolo în acțiune la grila de start ești focusat pe ce faci și nu mai vezi nimic în jur”. Sâmbătă îl putem vedea la proba piloților europeni.

Sâmbătă, 20 ianuarie, începând cu ora 18 spectacolul făcut de concureți se poate vedea live pe Prima Sport!

Te-ar putea interesa si

Comenteaza