FOTO. Peste 1.000 de oameni au protestat la București împotriva vaccinării COVID-19. Protestatarii au ieșit și în centrul Clujului

by admin

Aproximativ 1.200 de persoane au protestat, duminică după-amiază, în Parcul Izvor din București, împotriva vaccinării obligatorii pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

Manifestul a început în jurul orei 15:00, în fața Parlamentului, iar întâlnirea a fost organizată pe rețelele de socializare. Participanții la protest au afișat pancarte cu mesaje anti-vaccin și steaguri tricolore. La eveniment au participat și co-fondatorii Alianței pentru Unirea Românilor, Claudiu Târziu și George Simion, conform G4media.

Protestatarii s-au declarat împotriva instituirii ”pașaportului de vaccinare”. Mulți dintre aceștia nu purtau mască de protecție în timpul evenimentului și nici nu respectau distanțarea socială.

Sursa foto: G4media

În cursul zilei de astăzi au avut loc proteste și în municipiul Cluj-Napoca. Peste 30 de persoane au protestat în fața Prefecturii împotriva vaccinării obligatorii. Aceștia au purtat mască, însă nu au respectat distanțarea socială.

Atât adulții cât și copiii care au participat la eveniment, și-au exprimat nemulțumirea cu afișe pe care erau scrise mesaje precum ”Libertate”, “Stop dictaturii”.

Sursa foto: Cluj24

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

ion 08/03/2021 - 07:25

Unde e jandarmeria care apara hotia si militia? Au putut bate si gaza protestatarii si sunt nevinovati acuma ce fac? asteapta sa faca 42 de ani sa iasa la pensie.Gunoaie ordinare.Antimilitie.

Raspunde

Comenteaza