Expoziția de fotografie „Școala medicală clujeană. Istorie și actualitate”, în centrul Clujului

by Oana Spiru

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca propune publicului clujean expoziția de fotografie cu titlul „Școala medicală clujeană. Istorie și actualitate”, o incursiune în evoluția învățământului universitar medical și farmaceutic din Cluj-Napoca. Expoziția este deschisă publicului până în 10 decembrie 2023, în cadrul instalației „10×10” de pe Bulevardul Eroilor.

Proiectul surprinde, într-o manieră cronologică, prin fotografii, momente care prezintă evoluția și progresul învățământului superior medical clujean pentru a sugera o privire mai clară către viitor.

Expoziția „Școala medicală clujeană. Istorie și actualitate” suprinde în imagini, pe de o parte, istoria bogată și îndelungată din domeniul învățământului medical superior.  Pe de altă parte, își propune să aducă în fața publicului o serie de fotografii cu ceea ce înseamnă astăzi universitatea, dar și să prezinte viitorul cercetării medicale clujene, marcat de o serie de proiecte inovatoare și progrese în domeniul medical, cu impact semnificativ în comunitate.  

Ne-am propus să le oferim vizitatorilor o experiență vizuală interesantă și oportunitatea de a cunoaște UMF „Iuliu Hațieganu”, instituția cu cea mai veche tradiție în învățământul medical din Transilvania. Prin această expoziție, dorim să aducem în atenția publicului larg o parte din istoria și realizările școlii medicale clujene. Fotografiile prezentate ilustrează momente importante din viața școlii noastre, de la înființarea sa și până în prezent. Expoziția este o invitație la reflecție asupra trecutului și viitorului învățământului medical clujean. Ne dorim ca aceasta să fie o sursă de inspirație pentru actualii și viitorii noștri studenți, cadre didactice și toți cei care sunt interesați de domeniul medical”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

Expoziția are loc în contextul în care, la începutul lunii decembrie, vor avea loc Zilele UMF „Iuliu Haţieganu” (ZUMF), un eveniment cu tradiţie, care se desfăşoară la finalul fiecărui an. Anul acesta, ZUMF se vor desfășura în perioada 4-8 decembrie 2023.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza