Explozie urmată de incendiu în Mănăștur! O victimă a ajuns la spital cu arsuri

by Christian Suciu

Pompierii clujeni au intervenit în dimineața zilei de joi, 22 ianuarie, la un incendiu ce izbucnit pe strada Bucegi din Mănăștur. Din primele informații, flăcările ar fi afectat mai multe autoturisme parcate iar un bărbat s-ar fi ales cu arsuri după ce s-a autoevacuat dintr-o mașină afectată de flăcări.

” Incendiul a izbucnit inițial la un autorurism, iar un bărbat a reușit să se autoevacueze la timp. A suferit însă arsuri și a fost preluat imediat de către un echipaj SMURD, care l-a transportat la spital. Victima a fost în permanență conștientă și cooperantă.

Flăcările s-au manifestat generalizat și au afectat alte două autoturisme parcate în imediata apropiere. Pompierii au stins însă incendiul în limitele găsite, acesta izbucnind inițial din cauza unei defecțiuni la compartimentul motor al primului autoturism, care a fost compromis.

Al doilea autoturism a fost afectat într-o proporție de aproximativ 30%, iar în cazul ultimului autoturism nu s-au înregistrat pagube materiale semnificativ”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza