Emil Boc: “Ce am acumulat în 20 de ani am investit în această proprietate. N-am drum, n-am facilități legate de asfalt și canalizare, deocamdată este un vis”

by admin

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și-a achiziționat de puțin timp o casă de vacanță cu teren în satul Câmpenești, comuna Apahida. Edilul a explicat că după munca depusă de mai bine de 20 de ani nu a reușit să își cumpere nicio proprietate în Cluj-Napoca, dar nici în comunele din imediata apropiere a municipiului. Boc a menționat că investiția a fost făcută pentru a putea ieși din oraș măcar o dată pe săptămână, pentru că nu a mai fost în concediu de mai bine de 1 an.

“Ce am acumulat în 20 de ani am investit în această proprietate. Asta pentru că nu am reușit să găsesc nimic la un preț rezonabil în Cluj-Napoca și în primul inel metropolitan. Am căutat la Feleacu, la Ciurila, la Florești, m-am dus la inelul următor”, a declarat astăzi, Emil Boc, la un post de radio local.

Primarul municipiului Cluj-Napoca susține că nu știe cum va ajunge la iarnă cu mașina până în locația respectivă, deoarece drumul nu se află în cele mai bune condiții. Totuși, chiar dacă consideră că “drumul meu e mai rău decât orice alt drum posibil”, edilul a dorit să aleagă această casă până în apropierea unui lac.

”Drumul e rău, nu știu cum voi ajunge cu mașina mică iarna până acolo. La mine e mult spus că sunt drumuri forestiere. Nu mă plâng nici eu, dar plătesc impozite și taxe ca dumneavoastră. Drumul meu e mai rău decât orice drum posibil. Cu mașinuța mea, la iarnă, o să o împing până la un loc și o să o iau pe jos. N-am drum, n-am facilități legate de asfalt și canalizare, deocamdată este un vis, dar am răbdare pentru că îl înțeleg pe primarul din Apahida pentru că și eu sunt primar. A fost opțiunea mea, nimeni nu te obligă să îți iei într-o parte sau alta”, a încheiat Emil Boc.

Documentul referitor la declarația de avere pentru anul în curs a fost actualizat pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, fiind trecută și noua achiziție. Proprietatea are 105 mp și a costat 115.000 de euro. În anul 2020, Emil Boc a încasat 229.794 de lei, reprezentând salariul pe 2020 la primarie și drepturi financiare restante mandatului 2016-2020.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza