Elevii clujeni sunt așteptați în Cheile Turzii, la Ziua Porților Deschise

by Oana Spiru

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj așteaptă elevii în Cheile Turzii, la Ziua Porților Deschise. Evenimentul va avea loc marți, 5 octombrie a.c., prilej cu care aceștia vor putea cunoaște echipamentele și tehnicile de salvare montană și vor putea practica escalada sub îndrumarea salvamontiștilor clujeni.

Întrucât marți, 5 octombrie, este Ziua Internațională a Educației și nu se desfășoară activități în școli, elevii, părinții și profesorii care vor vizita defileul Cheilor Turzii vor putea participa, în condițiile normativelor în vigoare referitoare la situația pandemică, la atelierele de escaladă pregătite de salvatorii montani.

De asemenea, participanților le vor fi prezentate echipamentele de intervenție specifice salvării montane. Activitățile se vor desfășura în aer liber, în defileu.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza