Dr. Adela Golea, șefa Spitalului de Urgență: „În privința măștii de protecție, eu am două exemple concrete că m-a salvat”

by Oana Spiru

Medicul Adela Golea, director medical la Spitalul Județean Cluj, a dat exemple concrete în care masca de protecție i-a fost de mare ajutor. Aceasta susține că a purtat masca neîncetat motiv pentru care nu s-a infectat cu noul coronavirus.

„În privința măștii de protecție, eu am două exemple concrete că m-a salvat”, adaugă medicul.

„Prima dată, la începutul pandemiei în primăvară, când am stat trei zile și trei nopți cu carantinații prin UPU, atunci când s-a deschis vama și au venit toți. Și nu am păstrat nici distanța de un metru și jumătate. Oamenii erau speriați, agitați, veneau lângă mine și îi puneam să vorbească de pe telefonul meu cu autoritățile fiindcă voiau să plece din Cluj. Nu m-am îmbolnăvit. Am purtat mască și mănuși, atât.

A doua oară eram la schimb de tură și starea unei paciente s-a înrăutățit. Eram cu un coleg de-ai mei, care era asimptomatic. Eu am început să intubez, el a început să facă compresiune toracică fiindcă pacienta era în stop. A doua zi după, marți dimineața, colegul meu era pozitiv cu pneumonie, eu nu am avut nimic fiindcă am avut masca ca protecție. Masca.

Deci sunt două exemple concrete. Eu am purtat-o neîncetat”, spune medicul Adela Golea, conform g4media.ro

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

B 27/10/2020 - 11:31

du-te doamna si da-ne pace cu povesti de ADORMIT COPIII
Normal ca porti masca, face parte din echipamentul de servici, la fel cum poarta masca si zugravii .

Raspunde

Comenteaza