Consiliul Județean Cluj a finalizat proiectul un nou proiect cu finanțare europeană ce urmărea dotarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca cu echipamente medicale la standarde moderne . În cadrul proiectului au fost achiziționate 25 de echipamente medicale noi a căror valoare însumată se ridică la suma de 3 milioane de euro.
” Ne bucurăm că am dus la bun sfârșit această investiție de o importanță majoră atât pentru unitatea sanitară aflată în subordinea forului administrativ județean, cât și pentru numeroșii pacienți care se adresează celei mai mari și mai complexe unități ambulatorii din țară – Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase. Dotările medicale de ultimă generație sunt indispensabile pentru creșterea calității serviciilor furnizate, facilitând examinarea, diagnosticarea și tratarea în cele mai bune condiții a pacienților”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
Prin intermediul proiectului au fost achiziționate 25 de echipamente medicale, printre acre se numără un computer tomograf, un tomograf în coerență optică cu masă de acționare electrică, un mamograf 3D cu tomosinteză, un sistem de videodermatoscopie digitală cu scanare corporală, un sistem urodinamic cu modul MEG, ecografe, un laser pentru urologie, un sistem pentru colorare imunohistochimică, tonometre și electrocautere.
Valoarea totală a proiectului european derulat de Consiliul Județean Cluj și cofinanțat în cadrul Programului Sănătate a fost de 15.037.276,01 lei, cu TVA inclus, din care:
- 12.667.772,54 lei finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională
- 1.937.525,03 lei finanțare nerambursabilă din bugetul național
- 298.065,24 lei valoarea cofinanțării eligibile din bugetul județului Cluj și din bugetul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca
- 134.014,22 lei valoare neeligibilă din bugetul județului Cluj și din bugetul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca
Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase dispune, în prezent, de nu mai puțin de 24 de specialități medicale clinice pentru adulți și 10 specialități clinice pentru copii, susținute de cinci laboratoare medicale, oferind servicii medicale de calitate pentru cca 1.250 de pacienți pe zi.

este parte a