Astăzi, 13 mai, România celebrează Ziua Internațională a Dorului, un sentiment profund, greu de tradus și imposibil de ignorat. Pentru români, dorul nu este doar o emoție, ci o stare existențială, o „boală fără leac” a sufletului, care nu poate fi tratată nici cu leacuri băbești, nici cu rugăciuni, nici cu știință – doar cu revedere, împăcare sau… poezie.
Așa cum spune etnologul clujean Aurel Bodiu, în volumul său „Dorul fără obiect”, „dorul de ceva este precursor iubirii”. Uneori este iubire pură, alteori este mai mult – o nostalgie care consumă trupul și inima, precum o lumânare care arde mocnit, fără să se stingă.
În tradiția românească, dorul este trăit și exprimat adesea prin versuri populare. Unul dintre cele mai grăitoare exemple este:
„Foc la mine, foc la tine
Mă mir ce pământ ne ține”
Acest foc lăuntric e prezent în multe doine și balade vechi, în care îndrăgostiții, fiii plecați de acasă sau dorul de meleaguri natale își plâng în taină „boala inimii”:
„Mânce-te focu’ iubit
Boală fără crezământ
Că zaci boală pă picioare
Nu știi spune ce te doare”
Dorul este, în esență, dovada trăirii profunde. E o formă de legătură cu ceea ce am iubit sau iubim: un loc, o persoană, o etapă a vieții. De aceea, în limba română, „dorul” este un cuvânt unic – inegalabil în alte limbi, care au nevoie de propoziții întregi pentru a exprima ce exprimăm noi printr-un singur cuvânt.
Românii simt dor de părinți, de copilărie, de dragoste, de satul natal, de prieteni, de țară. Iar din 13 mai 2015, avem și o zi dedicată acestui sentiment: Ziua Dorului – o sărbătoare inițiată pentru a ne reaminti cât de prețioase sunt conexiunile noastre emoționale, chiar și atunci când distanța sau timpul ne separă.
Dorul este, în felul lui, un patrimoniu afectiv al poporului român. Iar astăzi, mai mult ca oricând, îl celebrăm cu inima deschisă.
sursa: Tradiții Clujene
este parte a
