Emerich Ienei, fostul mare antrenor al echipei Steaua București și selecționer al Echipei Naționale a României, a decedat în cursul zilei de miercuri, 5 noiembrie, în locuința sa din Oradea după ce a suferit o comoție cerebrală. Ienei va rămâne una dintre cele mai mari personalități din istoria fotbalului românesc, singurul antrenor român care a cucerit Cupa Campionilor cu o echipă românească, în sezonul 1985/1986.
Fostul mare antrenor cu dublă cetățenie româno-maghiară le-a mai pregătit în cariera de antrenor pe Bihor oradea, CS Târgoviște, Fehervar FC, Panionios și Universitatea Craiova iar în fotbalul internațional acesta a activat ca selecționer al României timp de patru sezoane între 1986 și 1990 și al naționalei Ungariei între 1991 și 1993. Cea mai emblematică formație din cariera sa rămâne însă Steaua București, echipă alături de care a cucerit 6 titluri de campioană a României între 1976 și 1994 și trei Cupe ale României între 1976 și 1999.
Pe data de 7 mai 1986, Emerich Ienei a cucerit alături de Steaua București Cupa Campionilor Europeni la Sevilla după o finală împotriva Barcelonei în care românii s-au impus la lovituri de departajare după ce portarul Helmuth Duckadam a apărat 4 penalty-uri din partea formației pregătite la vremea respectivă de britanicul Terry Venables.
Ultima apariţie a acestuia în spaţiul public a avut în 2023, la meciul dintre Bihor Oradea şi FCSB, din Cupa României. După aceea partidă, Ienei s-a retras din viața publică și a permis să fie vizitat doar de apropiaţi.
Potrivit GSP, decesul acestuia a fost confirmat de unul dintre apropiații săi în cursul acestei zile.
”Regretăm trecerea în neființă, la vârsta de 88 de ani, a lui Emeric Ienei, fost internațional, selecționer al României la două turnee finale și câștigător al Cupei Campionilor Europeni. Sincere condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții Echipei Naționale a României, după aflarea veștii.

este parte a