Doi jucători de la U-BT Cluj-Napoca, incluși în echipa ideală a sezonului de EuroCup

by Christian Suciu

Sezonul remarcabil făcut de U-BT Cluj în cadrul BTK EuroCup continuă să ofere bucurii fanilor echipei clujene chiar și după ce echipa a părăsit competiția europeană în faza sferturilor. Ca urmare a prestațiilor solide din actualul sezon, jucătorii clujenilor Emi Cățe și Patrick Richard au fost incluși în echipa ideală a sezonului. Cele două nominalizări reprezintă o premieră pentru echipa clujeană, ce nu a mai avut până acum jucători desemnați în echipa ideală a BTK EuroCup.

Patrick Richard a jucat în 19 partide în acest sezon de EuroCup înregistrând medii de 11.4 puncte, 3.8 pase decisive și 3.2 recuperări, având un indice al eficienței de 13.1. Același număr de jocuri l-a avut și pivotul clujenilor, Emi Cățe, ce în acest sezon a strâns medii de 8.5 recuperări, 4.4 recuperări și 1.7 pase decisive.

Prima echipă Euro Cup 2023-2024: Trevion Williams, (Ratiopharm Ulm), Gabe Olaseni ( London Lions), Isiaha Mike (JL Bourg), Matt Morgan (London Lions)

Echipa a doua EuroCup 2023-2024: Nadir Hifi (Paris Basketball), Patrick Richard (U-BT Cluj), Andres Feliz (Joventut Badalona), Emanuel Cate, (U-BT Cluj-Napoca),Deividas Sirvydis (Lietkabelis Panevezys)

Te-ar putea interesa si

Comenteaza