Despre prevenirea consumului de droguri. Elevii din Dej, față în față cu un fost consumator: „Nu mă mai interesa viața mea. Făceam anumite chestii care m-au dus spre umilință”

by Oana Spiru

România are o problemă cu drogurile, cu preponderență în rândul tinerilor. Cel putin 1 din 10 tineri a simțit la un moment dat efectul substantelor psihoactive. Acest fenomen a luat o mare amploare și în școli, iar numărul elevilor care consumă sau comercializează crește de la o zi la alta. Astăzi, 9 februarie, s-a desfășurat cea de-a doua ediție a conferinței cu tema “PREVENIREA CONSUMULUI DE DROGURI ÎN RÂNDUL ADOLESCENȚILOR CLUJENI- ALEG”. Evenimentul a avut loc la Centrul Cultural Arta din Municipiul Dej, în prezența a peste 400 de elevi, părinți și profesori.

Am aflat și povestea unui fost consumator de droguri. Sebastian Petruț a fost consumator activ timp de 7 ani, iar de 1 an și 9 luni a reușit să renunțe la acest viciu.

„Dependenta m-a dus până în punctul în care nu mă mai interesa viața mea, igiena personală, relațiile cu cei din jurul meu, că furam pe cineva sau mințeam, consideram că e normal. Totul pentru a obține substanța respectivă. Făceam anumite chestii care m-au dus spre umilință. Totul până în punctul în care am conștinetizat situația în care ma aflu. A fost un moment în care mi-am venit în fire și am reușit să renunț la droguri. Nu a fost ușor. Am făcut parte dintr-un centru de reabilitare care se ocupă cu diferite dependențe”, ne-a povestit Sebastian Petruț.

Cu această ocazie s-a discutat cu elevii dejeni, cu profesorii și părinții prezenți despre campania publică “Aleg. Eu dețin controlul” care vizează creșterea gradului de informare și prevenire a consumului de droguri în judeţul Cluj, campanie desfășurată de ATOP Cluj, în parteneriat cu ISJ Cluj, IPJ Cluj și Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza