Dej: Masca devine obligatorie pe stradă, dar nu se pot da sancțiuni. Explicațiile prefectului

by Cristina Mihaila

Potrivit Comitetului Local pentru Situații de Urgență, în Dej purtarea măștii a devenit obligatorie chiar și pe stradă sau în fața blocului, începând de astăzi. Cu toate acestea, prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, spune că măsura nu are acoperire juridică.

Abrudean a explicat pentru G4Media că o astfel de decizie poate fi luată doar la nivel județean, dar ar fi oricum imposibil de controlat și de aplicat sancțiuni.

„Dacă ne raportăm la lege, măsura impusă la Dej de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență nu are nicio valoare juridică. Sigur că ea poate să-i influențeze pe localnici să respecte măsurile de protecție, să fie precauți, însă decizia nu le conferă autorităților posibilitatea de a aplica sancțiuni, în cazul în care sunt încălcate prevederile prevăzute în Hotărâre.

Noi nu puteam lua o decizie numai pentru Dej, în privința impunerii obligativității purtării măștii de protecție în spații deschise. O astfel de decizie, dacă este să fie luată, se ia  pentru întreg județul. Acest lucru ar implica un număr foarte mare de polițiști”, a spus prefectul.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza