Ministrul Educației, Daniel David, a demisionat, luni, din funcția de ministru al Educației. Acesta și-a motivat decizia spunând că nu și-a dorit o carieră politică și că bugetul pentru Educație în 2026 ar trebui ” făcut de ministrul care îl va administra”. Pe surse, portofoliul educației ar urma să fie preluat de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea.
”Astăzi, 22 decembrie 2025, la exact un an de la invitația de a deveni ministru al Educației și Cercetării (22 decembrie 2024), i-am solicitat premierului eliberarea mea din funcția de ministru al Educației și Cercetării, prin depunerea demisiei la cabinetul acestuia. Recent am primit confirmarea. Deși demisia este un act unilateral, am vrut să fie o plecare amiabilă, așa cum a fost și colaborarea noastră. A fost o onoare să servesc țara noastră din această poziție ca specialist/tehnocrat susținut de PNL, dar neafiliat politic, în două mandate – 23 decembrie 2024 – 23 iunie 2025 și 23 iunie 2025 – (probabil) 23 decembrie 2025”, a declarat Daniel David într-un mesaj publicat luni pe blogul său.
Acesta a ținut să mulțumească premierului Ilie Bolojan şi preşedintelui Nicuşor Dan pentru susţinerea primită. David a susținut că motivul pentru care a acceptat preluarea funcției în Guvernul Bolojan l-a reprezentat consolidarea sistemului de educație-cercetare în situațiile de criză prin care a treuct.
“Nu în ultimul rând, am sentimentul că, dacă voi mai rămâne, voi trece o linie dincolo de care reconectarea cu profesia mea (eu mă consider în primul rând un psiholog!) ar avea de suferit, iar cinstit este ca bugetul pe anul 2026 să fie făcut de ministrul care îl va administra – așa cum am convenit cu premierul de când am acceptat al doilea mandat”, a mai arătat Daniel David.

este parte a