Cultura se mută pe stadion. Cinema, teatru și concerte pe Cluj Arena

by Cristina Mihaila

Evenimentele culturale și distracția se mută vara aceasta pe stadion. Pentru că evenimentele cu participare largă nu sunt încă permise în spații închise, autoritățile clujene pun temporar la dispoziția publicului tribunele de pe Cluj Arena. Consiliul Județean Cluj a anunțat că, în fiecare vineri, de la ora 20.30, aici se vor organiza seri de cinema, concerte în aer liber, show-uri de stand-up comedy, care vor respecta regulile de distanțare socială, cu o capacitate de 500 de locuri acoperite.

”Am găsit o modalitate prin care să le oferim clujenilor posibilitatea de a lua parte la activitățile preferate, dincolo de mediul virtual. Siguranța participanților este extrem de importantă, de aceea se vor respecta toate regulile impuse pentru prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19. Cei 500 de participanți vor fi așezați pe scaune la o distanță de 2 metri. Publicul va purta măști pe toată durata evenimentelor, la intrare se va efectua triajul epidemiologic prin măsurarea temperaturii cu termometre digitale și se va dezinfecta perimetrul înainte și după fiecare eveniment”, a anunțat președintele CJ Cluj, Alin Tișe, pe pagina sa de facebook.


Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Gogu 08/06/2020 - 12:50

Oricum, dupa parerea unora (persoane importante, nu spui cine…) cultura se desfasura si inainte pe stadion…Parca stadionul ” a pus Clujul cultural pe harta lumii ” – Of, of, mai, mai…

Raspunde

Comenteaza