Consiliul Rectorilor din Cluj: Studenții vor începe în toamnă CURSURILE față în față cu o singură condiție

by admin

Toate facultățile vor începe în toamnă cursurile față în față, cu menținerea unor reglementări de protecție în contextul pandemiei COVID-19. Șansele ca studenții să se întoarcă la cursuri față în față din toamnă sunt destul de mari, însă cu o singură condiție. Dacă România nu va mai intra în stare de alertă, studenții se vor întoarce fizic la facultate, potrivit Edupedu.ro.

În urma ședinței Consiliului Național al Rectorilor (CNR) organizată de Universitatea Babeș-Bolyai în Cluj-Napoca, la care a luat parte și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, s-a ajuns la concluzia că nu există bază legală pentru desfășurarea cursurilor on-line după terminarea stării de alertă, conform aceleiași surse.

După spusele lui Cîmpeanu, Legea educației în vigoare nu prevede posibilitatea desfășurării cursurilor în format online, deci licența, masteratul, doctoratul nu se pot desfășura hibrid decât în situația în care este vorba despre stare de alertă sau de urgență.

În schimb, conducerea ARACIS, agenția care evaluează universitățile, a susținut că învățământul on-line se poate desfășura la ID.

SNSPA este singura instituție de învățământ superior care a anunțat că nu participă la conferințele CNR, for pe care îl acuză de lipsă de transparență și de interferențe politice.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza