CNCAV a decis ca persoanele care au făcut șoc anafilactic după prima doză de vaccin să nu mai facă rapelul cu același vaccin

by admin

Specialiștii au analizat situațiile confruntate de anumite persoane după administrarea primei doze de vaccin anti-Covid. Cei care au făcut șoc anafilactic nu vor mai face rapelul. Autoritățile sanitare recomandă reluarea imunizării cu un alt vaccin fabricat după o tehnologie diferită. De asemenea, în ceea ce privește vaccinul Pfizer, administrarea rapelului va putea fi amânat în situații excepționale până la un interval optim de maximum 42 de zile, în timp ce rapelul pentru vaccinul Moderna, poate fi amânat până la 35 de zile.

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat vineri că a aprobat instrucțiunea privind vaccinarea în situații speciale, cu vaccin de tip ARNm.

„Pentru situațiile în care o persoană căreia i s-a administrat prima doză de vaccin Pfizer împotriva COVID-19 are contraindicații temporare pentru cea de-a doua doză, administrarea rapelului va putea fi amânată până la un interval optim de maximum 42 de zile. În situații excepționale, rapelul poate fi administrat și după această perioadă. În cazul vaccinului Moderna, intervalul optim de amânare a dozei de rapel este până la 35 de zile, însă, în situații excepționale, rapelul poate fi administrat și după această perioadă.

Dacă o persoană prezintă reacție anafilactică după administrarea primei doze de vaccin tip ARNm nu va mai primi a doua doză, fiind recomandată reluarea vaccinării cu un alt vaccin fabricat după o tehnologie diferită. În cazul decalajelor privind administrarea dozei a doua de vaccin împotriva COVID-19, persoana programată va putea modifica data efectuării dozei de rapel direct în platforma electronică sau prin modalitățile deja cunoscute pentru programarea inițială.

Pentru situațiile în care cea de-a doua doză de vaccin se administrează accidental, la mai puțin de 21 de zile de la efectuarea primei doze, nu mai este necesară efectuarea unei alte doze de rapel”, se arată într-un comunicat al conducerii CNCAV.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Bula 06/02/2021 - 00:54

Initial, rapelul pentru vaccinul Pfizer a fost dat OBLIGATORIU la 21 zile (23 maxim), altfel n-ar avea efect maxim.
Acum, dupa ce s-a dovedit ca productia nu poate face fata cererii, iar intarziile la livrare sunt evidente, s-a schimbat strategia la 42 zile (in loc de 21).

Sa mai avem incredere in afirmatiile fabricantului ?

Raspunde

Comenteaza