Cluj-Napoca, aproape de scenariul ROȘU! Rata de incidență a trecut pragul de 3 la mia de locuitori / Certificatul verde COVID-19 devine obligatoriu

by Cezar Leizeriuc

Rata de incidență a cazurilor de Covid-19 în municipiul Cluj-Napoca a depășit pragul de 3 la mia de locuitori. Conform DSP Cluj, rata de infectare a ajuns astăzi la 3.23, fiind vizibilă o creștere mare față de ieri (2,86). Prin urmare, dacă incidența se menține peste această limită, în următoarele 48 de ore, municipiul va intra în scenariul roșu, cu noi măsuri de restricții.

Totodată, prezentarea certificatului verde COVID-19 va fi necesară în Cluj-Napoca cât timp municipiul va înregistra o rată de infectare cuprinsă între 3 și 6 la 1.000 de locuitori. După ce guvernul a aprobat obligativitatea certificatului digital, clujenii vor fi nevoiți să îl prezinte la accesul în restaurante, evenimente publice/private, concerte, spectacole, piscine sau stadioane. Certificatul atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau rezultatul negativ al testelor Covid-19.

Prevederile Certificatului verde Covid:

– Competițiile sportive organizate în spații închise sau deschise, se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între spectatori;

– Activitatea în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție;

– Organizarea și desfășurarea în spații deschise a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale poate fi realizată cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, cu purtarea măștii de protecție;

– Evenimentele private în spații închise (nunți, botezuri), în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente se pot desfășura cu participarea a maximum 200 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;

– Organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în spații închise, respectiv maximum 200 de persoane în spații deschise, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;

– Activitatea restaurantelor și cafenelelor, în spații închise, se poate desfășura în intervalul orar 05-20 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;

– Activitatea sălilor de sport/fitness în spații închise, poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană;

– Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise poate fi realizată în intervalul orar 05-24 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;

Hotărârea CNSU permite desfășurarea unor activități din anumite domenii economice, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, astfel:

– Activitatea în baruri, cluburi și discoteci poate fi realizată în intervalul orar 05-02 până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;

– Activitatea sălilor de jocuri poate fi realizată în intervalul orar 05-02 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

Cea mai mare rată de infectare din tot județul se înregistrează în comuna Cătina – 10.88, urmată de comuna Ploscoș – 9,66

De asemenea, rata de infectare la nivelul județului Cluj a crescut și ea până la 2,55.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza