Cine a fost Sfântul Nicolae, sărbătorit în calendarul ortodox pe 6 decembrie

by Oana Spiru

Zi de sărbătoare pentru creştini.  Astazi, 6 decembrie, il sărbătorim pe Sfântul Nicolae. Este ziua care marchează începutul sărbătorilor de iarnă și perioada cadourilor. Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, dar și al marinarilor, brutarilor, femeilor nemăritate și al celor acuzați pe nedrept.

Cine a fost Sfântul Nicolae


Legenda lui Moș Nicolae ne spune că Sfântul Nicolae a fost episcop de Myra, recunoscut ca sfânt începând cu secolul al XVI-lea. S-a născut în jurul anului 280, într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi.

Se spune că sfântul a salvat de la prostituţie trei surori foarte sărace. Tatăl se gândise deja să le împingă spre desfrâu când Sfântul Nicolae le-a sărit în ajutor, aruncând punguliţe cu bani în camerele fetelor. Acestea s-ar fi căsătorit la puţin timp după primirea darurilor de la Moş Nicolae. Se mai povesteşte că Sfântul Nicolae ar fi salvat de la naufragiu, prin rugăciune, niște marinari, iar de atunci aceştia îl cinstesc şi îl consideră ocrotitorul lor.

Tot atunci, Sfântul Nicolae a înviat un tânăr corăbier care căzuse de pe catarg şi se înecase. De asemenea, în Alexandria, Sfântul Nicolae a vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi, scrie libertatea.ro

Pe 6 decembrie, peste 750.000 de români își aniversează onomastica, purtând numele Nicolae, Nicoleta sau alte derivate.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza