CFR Cluj s-a despărțit oficial de Andrea Mandorlini! Echipa va fi condusă de un interimar până la reinstalarea lui Dan Petrescu pe banca clujenilor

by Christian Suciu

Andrea Mandorlini a părăsit-o oficial pe CFR Cluj la două luni după ce a fost instalat în funcție. Italianul li-a încheiat cel de-al treilea mandat la formația clujeană după doar 9 meciuri în care a înregistrat 2 victorii, 2 înfrângeri și 5 rezultate de egalitate. Potrivit patronului Ioan Varga, interimatul va fi asigurat de Laurențiu Rus și Ovidiu Hoban, antrenorii secunzi ai formației din Gruia urmând ca pe banca clujenilor să fie reinstalat Dan Petrescu, tehnicianul alături de care CFR a început actualul sezon.

” Clubul CFR 1907 Cluj și tehnicianul Andrea Mandorlini au încetat colaborarea începând din această seară. În următoarea perioadă, de pregătirea echipei se vor ocupa antrenorii noștri secunzi, Laurențiu Rus și Ovidiu Hoban. Îi mulțumim domnului Mandorlini pentru munca depusă la CFR Cluj în cele trei mandate ca antrenor al echipei noastre și îi dorim mult succes mai departe!”, au transmis reprezentanții formației clujene pe pagina oficială.

Revenirea lui Dan Petrescu la echipă a fost confirmată și de patronul Ioan Varga, ce a anunțat ca a ajuns la un acord cu tehnicianul în vârstă de 57 de ani pentru începutul celui de-al 5-lea său mandat pe banca echipei clujene. Petrescu a mai pregătit-o pe CFR Cluj între sezoanele 2017-2018, 2019-2020, 2021-2023 și din luna aprilie a acestui an până la sfârșitul lui august, când pe fondul unor probleme personale de sănătate și a eliminării clubului din competițiile europene, acesta a părăsit-o pe CFR Cluj lăsând-o pe locul 11 în Superligă.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza