CFR Cluj încheie sezonul regulat cu o victorie în Bănie

by admin

CFR Cluj a câștigat derbyul ultimei etape a sezonului regulat și va începe play-off-ul de pe prima treaptă a podiumului. În direct pe Look Plus, feroviarii au învins cu 2-0 pe Universitatea Craiova, într-un meci din care nu a lipsit spectacolul.

Campionii au deschis scorul în minutul 9, când Rondon a marcat cu un şut sec, din interiorul careului. Replica oltenilor nu s-a lăsat aşteptată, iar Nistor a lovit transversala, în minutul 17. Craiova a irosit alte câteva ocazii: în minutul 22, oltenii au avut trei mari ratări într-o singură fază, când Mihăilă, de două ori, şi Koljic l-au făcut mare pe Arlauskis. Şi tot lituanianul din poarta CFR-ului a intervenit magistral la execuţia lui Cosic, 3 minute mai târziu. 

Furioşi, fanii oltenilor au întrerupt meciul pentru 4 minute, în minutul 37, când au aruncat cu petarde şi cu diverse obiecte în teren. Gazdele au continuat să spere şi să atace, iar Cicâldău şi Ivan au ratat alte două ocazii imense în prelungirile primei reprize. 

CFR a revenit în atac în a doua repriză, când Rondon a trimis în bară (minutul 53), anunţând parcă golul doi. Iar campionii au reuşit să se desprindă în minutul 67, când Manea a făcut o cursă incredibilă pe partea dreaptă şi a centrat perfect în faţa porţii, iar mingea s-a lovit de ghinionistul Martic şi a intrat în poartă. Până la final nu s-a mai întâmplat nimic, iar CFR Cluj se impune în Bănie şi îşi consolidează primul loc, la finalul sezonului regular. „Vişiniii” termină cu 52 de puncte, la 6 puncte de Craiova şi la 8 de FCSB. Şi chiar dacă punctele se vor înjumătăţi în play-off, echipa lui Dan Petrescu rămâne principala favorită la titlu.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza