CFR Cluj a fost eliminată din Conference League în urma dublei manșe cu Lazio! Feroviarii nu au reușit să marcheze în fața echipei italiene

by Christian Suciu

CFR Cluj părăsește UEFA Conference League după înfrângerea suferită în fața lui S.S Lazio în dubla manșă din faza Play-Off-ului competiției europene. Returul din Gruia s-a încheiat cu o remiză albă deși clujenii au avut mai multe ocazii decât în meciul tur, în ciuda faptului că din minutul 78 au jucat în inferioritate numerică, după cartonașul roșu încasat de croatul Karlo Muhar. Golul decisiv al oponenților din meciul tur a fost marcat de atacantul Ciro Immobile.

În urma partidei, Dan Petrescu a felicitat efortul jucătorilor săi și mai ales determinarea nou venitului Ermal Krasinqi, ce a fost aproape de gol în disputa cu ”acvilele”. Acesta a transmis că noul obiectiv al echipei este câștigarea campionatului și accederea în grupele europene.

” Rezultatul a fost bun la Lazio, până la urmă. Azi a fost un meci excelent, meritam să câştigăm. N-am înţeles decizia arbitrului, care a fost capitală. Noi scăpăm singur cu portarul, ei se lovesc între ei. S-au lovit genunchi în genunchi şi opreşte. E o greşeală mult prea mare. Ăsta e principalul motiv. Dacă ne lăsau, eram 11 la 11 şi eu zic că era alt meci.

Ce să le reproşez băieţilor? Şi 10 contra 11 am avut două ocazii. Meritam o vitorie azi. A fost un spirit fantastic. Publicul ne-a ajutat. Chiar şi aşa, cred că toată lumea a fost mulţumită de acest joc.

Eram sigur că va marca Krasniqi. E un jucător de clasă, s-a văzut şi azi. Îmi pare rău pentru că el nu a înscris. Dacă înscria, nu ştiu dacă mai stătea mult pe aici. Dacă îl vrea Lazio? Posibil.

Eu sunt mulţumit. Obiectivele mele vi le-am zis şi vi le repet mereu. Vreau să iau campionatul, să ajung în grupele europene. Deocamdată, am reuşit să ieşim din grupe, ceea ce nu era obiectivul meu. Cel puţin un trofeu trebuie să luăm ca să fie bine, dar eu sunt conştient că va fi mult mai greu anul ăsta.” a declarat antrenorul CFR-ului, Dan Petrescu, în dublei cu formația ”biancocelesti” din Play-Off-ul Conference League.

sursa: primasport.ro

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza