Ce urmează pentru naționala României în acest an

by Oana Spiru

Echipa națională a României a pierdut meciurile amicale cu Georgia și Anglia și a ajuns la patru înfrângeri la rând. Pentru “tricolori”, în acest an urmează meciurile din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2022.

Mirel Rădoi a devenit primul antrenor din istoria echipei naționale care a pierdut patru meciuri la rând, însă acum speră să redreseze echipa națională în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2022.

Pentru echipa noastră urmează șapte meciuri decisive în preliminarii, dar situația nu este tocmai bună nici din acest punct de vedere.

Astfel, după trei etape disputate, România ocupă locul 3 în grupă, cu 3 puncte. Pe primul loc este Armenia (9 puncte), urmată de Macedonia de Nord (6 puncte) și Germania (6 puncte). Islanda (3 puncte) și Liechtenstein (0 puncte) sunt sub noi.

Potrivit cotelor la pariuri sportive, România are cota 9.00 să câștige grupa J și 1.90 să termine pe locul 1 sau 2. Marea favorită este Germania, care are cota 1.10 să termine grupa pe primul loc. Totuși, România este creditată cu șansa a doua să fie între primele două clasate. Macedonia de Nord are cota 2.50, Armenia are cota 2.75, Islanda are 7.00, iar Liechtenstein are 151.0.

Meciurile “tricolorilor” din acest an

Următorul meci al echipei naționale va avea loc pe 2 septembrie, de la ora 21:45, în deplasare cu Islanda. Va fi o confruntare a revanșei pentru echipa noastră, în condițiile în care Islanda este echipa care ne-a eliminat în barajul pentru calificarea la EURO 2020.

Islanda nu o duce nici ea tocmai bine și a suferit opt înfrângeri de la meciul cu România, reușind să învingă doar echipe mici precum Liechtenstein și Insulele Feroe. Are o generație ajunsă la final, astfel că echipa noastră își poate lua revanșa.

Apoi, pe 5 septembrie de la ora 21:45, echipa noastră va primi vizita Liechtenstein. E cea mai slabă echipă din grupa J, motiv pentru care “tricolorii” au șanse mari să obțină o victorie.

Un adevărat test va fi dat însă pe 8 septembrie, când “tricolorii” vor întâlni Macedonia de Nord în deplasare. În meciul tur, băieții lui Rădoi s-au impus dramatic cu 3-2. Totuși, de atunci Macedonia de Nord a reușit să obțină o victorie mare pe terenul Germaniei.

Lună de foc în octombrie

Luna octombrie va fi începută cu o deplasare în Germania, meciul fiind programat pe 8, de la ora 21:45. În partida tur, Germania s-a impus cu 1-0 la București, însă scorul putea fi mult mai mare dacă nu era portarul Florin Niță.

Germania este favorita grupei, dar înfrângerea suferită de nemți acasă cu Macedonia de Nord le arată băieților lui Rădoi că inclusiv echipele mari mai pierd.

La trei zile de la meciul cu Germania, echipa noastră va primi vizita Armeniei. Întâlnim liderul surpriză din grupa J, care are punctaj maxim după primele trei runde.

De asemenea, și în acest caz echipa noastră are de luat o revanșă, ținând cont că a pierdut meciul din deplasare de la finalul lunii martie cu 3-2. Atunci, România putea obține victoria, dar a cedat pe final, după ce și George Pușcaș a fost eliminat pentru un gest necugetat.

Luna noiembrie va aduce ultimele două meciuri din preliminariile pentru Cupa Mondială. Pe 11 noiembrie, de la ora 21:45, vom primi vizita Islandei, pentru ca pe 14 noiembrie, de la ora 19:00, să încheiem preliminariile pe terenul statului Liechtenstein.

Care e formatul de calificare la Cupa Mondială din 2022

Potrivit formatului competițional, la Cupa Mondială din 2022 se vor califica automat cele 10 câștigătoare de grupe din zona europeană. În schimb, cele 10 ocupante ale locurilor secunde vor mege la play-off. Aici vor intra și primele două cel mai bine clasate câștigătoare de grupă din Liga Națiunilor, cu excepția celor calificate direct la Cupa Mondială sau clasate pe loc de baraj în preliminarii. Practic, vor fi câte 2 meciuri de baraj într-o singură manșă și așa se vor stabili următoarele trei echipe calificate la Cupa Mondială.

Această competiție va fi găzduită de Qatar între 21 noiembrie și 18 decembrie 2022. Este pentru prima dată în istorie când competiția va avea loc iarna. Totuși, FIFA a acceptat să schimbe formatul competițional în toate campionatele și a desemnat Qatar câștigătoare în fața unor state precum Australia, Japonia, Coreea de Sud și SUA.

În ce privește echipa noastră, aceasta nu s-a mai calificat la Cupa Mondială din 1998, când turneul final a fost găzduit de Franța. Atunci, “tricolori” au fost învinși în optimile de finală de Croația, scor 1-0.

Din 1998 încoace, România a mai fost prezentă doar de trei ori la Campionatul European, în 2000, 2008 și 2016. La ultima apariție, “tricolorii” nu au reușit să treacă de faza grupelor.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza