Judecătorii Curții Constituționale au amânat pe data de 8 octombrie sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în legătură cu legea referitoare la pensiile de serviciu ale magistraților pentru care Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament la începutul lunii. Aceștia au respins contestațiile depuse împotriva restructurării ANCOM, ANRE și ASF.
Printre măsurile vizate de reformă se numără prelungirea vârstei de pensionare a magistraților la vârsta standard de 65 de ani, cu o perioadă tranzitorie de 10 ani, precum și stabilirea pensiei magistraților pe baza unui cuantum de 70% din ultimul salariu încasat.
Totodată, în cadrul ședinței CCR s-a pronunțat asupra legii privind eficientizarea și restructurarea autorităților administrative autonome ANCOM, ANRE și ASF stabilind constituționalitatea acesteia. Legea respectivă va ajunge pe masa președintelui Nicușor Dan ce va putea să o promulge, să o întoarcă la Parlament sau să o atace la rândul său la CCR.
”Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins ca neîntemeiată obiecția de neconstituționalitate formulată de senatori aparținând Grupului parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor, respectiv de deputați aparținând Grupului parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor, Grupului parlamentar al S.O.S. România și Grupului parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri, și a constatat că dispozițiile Legii privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome, în ansamblul său, (…) sunt constituționale”, au comunicat în cursul acestei zile reprezentanții CCR.