Câțiva adolescenți din Oradea au BĂTUT șoferul unui autobuz, iar apoi au aruncat cu pietre după ce au fost dați jos pentru că NU purtau mască

by admin

Incidentul nefericit s-a petrecut în cursul serii de marți, 31 august. Purtătorul de cuvânt al regiei locale de transport (OTL), a explicat că un grup de şapte băieţi cu vârste cuprinse între 13-15 ani care urcaseră la staţia de pe strada Tudor Vladimirescu au fost invitați de șoferul autobuzului să coboare, pentru că nu purtau măști de protecție.

Aceştia, după ce au coborât, au aruncat cu pietre spre autobuz. Şoferul a coborât, la rândul său, să le ceară socoteală, moment în care toţi cei şapte au început să-l lovească, potrivit eBihoreanul.

Șoferul autobuzului a sunat imediat la 112, iar un echipaj de poliție venit de urgență i-a condus pe cei șapte la sediul Poliţiei Municipiului Oradea pentru audieri, unde s-a constatat că unul dintre ei avea vârsta de 13 ani, iar ceilalți șase au 15 ani.

Dacă magistrații vor considera că adolescenții au avut reprezentarea faptei lor, aceștia riscă pedepse de până la cinci ani în detenție.

În vârstă de 43 de ani, șoferul autobuzului a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Autobuzul a fost înlocuit pe traseu de un altul, imediat după incident.

Deși astfel de incidente legate de purtarea măștii, au fost relativ frecvente anul trecut în Franța (unde un șofer de autobuz a murit) și în alte țări occidentale, cel de la Oradea este primul de acest fel înregistrat în România.

Sursa foto: eBihoreanul

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

clujean 02/09/2021 - 18:10

O, vai, nu pot sa cred!!! Asa ceva ! In mirobolant de civilizatul “oras al lui Bolojan” ? Inimaginabil !

Raspunde

Comenteaza