Calendarul de acordare a ajutorului financiar pentru achiziționarea de calculatoare pentru anul 2022

by Oana Spiru

Pașii necesari pentru acordarea ajutorului financiar în vederea achiziționării de calculatoare, pe parcursul acestui an, sunt descriși într-un Ordin de ministru publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial. Primul pas – numirea comisiilor județene și a celor din școli – se încheie pe 1 aprilie, iar întrecul proces se încheie cu decontarea către operatorii economici, pe parcursul toamnei.

Conform edupedu.ro, achiziția efectivă de calculatoare, în baza acestui ajutor, se va putea face în intervalul 16 august – 14 octombrie, după ce listele beneficiarilor vor fi afișate la fiecare unitate de învățământ pe 3 iunie, iar lista finală, după contestații – pe 15 iulie.

Calendarul complet:

Stabilirea și numirea comisiilor județene, a comisiilor din unitățile și instituțiile de învățământ – până la 1 aprilie

Depunerea cererilor și dosarelor cu actele doveditoare – până la 14 aprilie

Efectuarea anchetelor sociale și evaluarea cererilor de către comisiile din unitățile și instituțiile de învățământ, împreună cu comisiile de anchetă socială – 2-20 mai

Centralizarea cererilor la Comisia centrală prin intermediul portalului dedicat – 23-30 mai

Afișarea pe portalul Ministerului Educației a listei nominale a beneficiarilor, aprobată prin ordin de ministru – 3 iunie

Afișarea în fiecare unitate de învățământ a listei beneficiarilor – 3 iunie

Depunerea contestațiilor – 6-10 iunie

Rezolvarea contestațiilor – 13—17 iunie

Afișarea rezultatului contestațiilor în fiecare unitate de învățământ – 17 iunie

Afișarea pe portalul Ministerului Educației a listei finale a beneficiarilor, aprobată prin ordin de ministru – 15 iulie

Achiziția bonurilor valorice de către Ministerul Educației și distribuirea către inspectoratele școlare/universități – 25 iulie-12 august

Eliberarea bonurilor valorice către beneficiari – 16-31 august

Achiziționarea de calculatoare – 16 august-14 octombrie

Depunerea copiilor după facturi și după procesele-verbale de predare-primire de către elevi și studenți – 16 august-17 octombrie

Depunerea de către operatorii economici a bonurilor valorice, a copiilor după facturi și după procesele-verbale de predare-primire spre decontare, la comisia județeană, respectiv la comisiile din instituțiile de învățământ superior; înregistrarea operatorilor economici pe portalul dedicat – 16 august—28 octombrie

Decontarea către operatorii economici – 22 august—18 noiembrie

Te-ar putea interesa si

Comenteaza