Bibliotecă și Centru Multimedia într-o comuna din județul Cluj. Cetățenii, încântați de idee

by Oana Spiru

Primăria Florești va amenaja prima Bibliotecă și Centru Multimedia în zona Cetatea Fetei. În bugetul comunei Florești pe anul 2021 s-au prevăzut sumele necesare pentru amenajarea unei biblioteci.

„Una dintre cele mai mari provocări la care ne-a supus această perioadă de pandemie a fost să ne păstrăm puterea și echilibrul emoțional și să ne concentrăm pe menținerea în limite de normalitate a nevoii de educare a copiilor noștri. Luna aprilie este luna de sărbătorire a cărții, dar cred că lectura ar trebui să se afle printre preocupările noastre de fiecare zi. Proiectul pe care vrem să îl demaram în scurt timp va include pe lângă sală de lectură și centru multimedia, spații de expoziții sau ateliere de creație pentru copii și vrem să devină funcțional înainte de începerea noului an școlar”, spune primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu.

Locuitorii comunei Florești sunt nerăbdători ca această investiție să fie gata, ba chiar vin cu propuneri în acest sens: „Uau de când aștept așa ceva în satul nostru! Cred ca ați putea organiza și câteva evenimente unde să putem aduce unele cărți “rămase mici”.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza