Alertă sanitară la Cluj după două cazuri de Febra Q. Infecția se transmite de la animale la om

by Oana Spiru

Autoritățile din Cluj sunt în alertă după confirmarea unor posibile infectări cu bacteria Coxiella burnetii, agentul care provoacă Febra Q, o boală transmisibilă de la animale la om.

Două cazuri de infecție au fost înregistrate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca. Potrivit monitoruldecluj.ro, ambii pacienți locuiesc în apropierea unei mici ferme din Florești.

Pacienții sunt sub supraveghere medicală

Unul dintre pacienți, o femeie în vârstă de 46 de ani, a fost internată luni seara la Spitalul de Boli Infecțioase. Un alt clujean din aceeași zonă fusese diagnosticat anterior.

Pacienții au prezentat simptome precum febră, tuse severă, dureri musculare și articulare, precum și stare generală alterată.

Într-unul dintre cazuri, tratamentul inițial prescris nu a avut efect, iar pacientul a revenit la spital pentru investigații suplimentare și tratament specific. În urma analizelor de laborator, cazul urmează să fie investigat de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj.

Anchetă comună DSP și DSV Cluj

Cazurile sunt raportate prin sistemul special de monitorizare a bolilor transmisibile și vor face obiectul unei anchete epidemiologice comune realizate de DSP Cluj și Direcția Sanitar-Veterinară (DSV Cluj).

Autoritățile încearcă să stabilească sursa exactă a infecției și dacă există un risc mai larg pentru populație.

Ce este Febra Q

Febra Q este o zoonoză, ceea ce înseamnă că infecția se transmite de la animale la om. Cel mai frecvent, contaminarea apare prin inhalarea de aerosoli sau praf infectat provenit de la animale domestice precum vite, oi sau capre. În cazuri mai rare, boala poate fi transmisă și prin mușcătura de căpușă.

Specialiștii atrag atenția că aproximativ jumătate dintre persoanele infectate dezvoltă simptome. Forma acută a bolii debutează cu febră, frisoane, transpirații, tuse seacă și stare generală de rău, iar în aproape 50% dintre cazurile simptomatice poate apărea pneumonia.

Cele mai expuse categorii sunt persoanele care lucrează în agricultură, zootehnie sau în procesarea produselor de origine animală, însă infecția poate apărea și în rândul populației generale, mai ales în zonele rurale sau în apropierea fermelor.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza