Accident cumplit în comuna Baciu! Un tânăr a decedat iar altul a suferit traumatisme după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în decor

by Christian Suciu

Un accident rutier grav s-a petrecut în noaptea de luni spre marți pe raza localității Popești din comuna Baciu în urma căruia un tânăr în vârstă de aproximativ 20 de ani și-a pierdut viața în timp ce altul în vârstă de 19 ani a fost rănit.

”Apelul de urgență a venit în jurul orei  01.30, iar în accident a fost implicat un singur autoturism, răsturnat în afara părții carosabile. În interior s-a aflat încarcerat un tânăr, care prezenta, din păcate, leziuni incompatibile cu viața. Astfel, medicul prezent la fața locului a constatat decesul victimei de aproximativ 20 de ani ”, au informat reprezentanții ISU Cluj.

Potrivit autorităților, accidentul s-ar fi produs deoarece conducătorul autoturismului, tânărul în vârstă de 20 de ani ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat pe contrasens unde s-a lovit de un gardul unui imobil fiind proiectat în curtea acestuia.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza