A fost aprobată modernizarea zonei Pieței Mărăști

by admin

Primăria Cluj-Napoca are undă verde pentru modernizarea zonei Pieței Mărăști. Consiliul Local a aprobat într-o ședință extraordinară Planul Urbanistic Zonal – Reamenajare zona Piața Mărăști și a străzilor adiacente, construire parking subteran.

„Prin acest P.U.Z. a fost studiat un teritoriu de 23.2 ha. din care se stabilesc reglementări urbanistice pe aproximativ 11.4 ha., în vederea regenerării rețelei de spații publice și celei de mobilitate, cu accent pe favorizarea modalităților sustenabile de mobilitate (transport public, biciclete/trotinete, pietonal) și creșterea atractivității spațiului public pietonal, prin amenajarea și dotarea sa cu vegetație, mobilier urban, dotări și echipamente.

Teritoriul reglementat cuprinde zona Pieței Mărăști și a străzilor adiacente: Aleea Bibliotecii, B-dul 21 Decembrie 1989 (pe tronsonul p-ța. Mărăști – str. Buftea), str. Aurel Vlaicu (pe tronsonul p-ța. Mărăști – str. Aurel Vlaicu nr. 5), Calea Dorobanților (pe tronsonul adiacent nr. 98 – 106 și incinta de la nr. 105), str. Fabricii (pe tronsonul p-ța. Mărăști – str. București), str. Ciocârliei și str. Crinului”, a explicat viceprimarul Dan Tarcea.

Potrivit viceprimarului, proiectul presupune următoarele reglementări:

  1. Bulevardul 21 Decembrie 1989 (pe tronsonul p-ța. Mărăști – str. Buftea)
  • se păstrează sensurile de circulație existente;
  • se elimină o bandă de circulație în direcția vest-est (în prezent utilizată ca parcare) și se introduc benzi dedicate transportului public și circulației velo; 
  • se reorganizează parcajele din profilul bulevardului (cu bretea dedicată), cu includerea stațiilor de încărcare pentru vehicule electrice;
  • se reorganizează și modernizează stațiile de transport public, atât la nivelul alveolelor de oprire, cât și la cel al construcțiilor aferente (copertine, chioșcuri, ticketing etc.); 
  • se reorganizează sensul giratoriu, inclusiv prin asigurarea accesului și evacuării unui parcaj subteran public propus în zona Aleii Bibliotecii; 
  • se organizează standuri taxi (10 locuri); 
  • se extind plantațiile de aliniament, cu păstrarea arborilor valoroși; 
  • se accesibilizează și amenajează zona verde adiacentă bisericii Sf. Petru; 
  • se reamenajează trotuarele, prin introducerea de plantații, mobilier urban, pavaje, iluminat public, diferite dotări; 
  • se desființează construcții cu caracter comercial/parazitar.
  1. str. Aurel Vlaicu (pe tronsonul p-ța. Mărăști – str. Aurel Vlaicu nr. 5)
  • se păstrează sensurile de circulație existente; 
  • se introduc benzi dedicate transportului public și circulației velo;
  • se reorganizează parcajele din profilul străzii (cu bretea dedicată), cu includerea stațiilor de încărcare pentru vehicule electrice; 
  • se reorganizează și modernizează stațiile de transport public, atât la nivelul alveolelor de oprire, cât și la cel al construcțiilor aferente (copertine, chioșcuri, ticketing etc); 
  • se schimbă poziția stației Arte Plastice (spre vest), pentru fluidizarea circulației pe acest tronson; 
  • se organizează standuri taxi (7 locuri); 
  • se extind plantațiile de aliniament, cu păstrarea arborilor valoroși; 
  • se lărgesc și reamenajează trotuarele, prin introducerea de plantații, mobilier urban, pavaje, iluminat public, diferite dotări; 
  • se reamplasează stația de monitorizare a calității aerului; 
  • se desființează construcții cu caracter comercial/parazitar.
  1. str. Fabricii (pe tronsonul p-ța Mărăști – str. București)
  • se păstrează sensurile de circulație existente; 
  • se introduc piste pentru biciclete, pe ambele laturi; 
  • se reorganizează parcajele de pe latura de vest (prin dispunere paralel cu axul străzii); 
  • se lărgesc și reamenajează trotuarele, prin introducerea de plantații, mobilier urban, pavaje, iluminat public, diferite dotări.
  1. Aleea Bibliotecii 
  • se păstrează sensurile de circulație existente, cu eliminarea unei benzi carosabile în direcția nord-sud; 
  • se grupează benzile carosabile, în vederea îmbunătățirii accesului pietonal pe suprafața pieței; 
  • se elimină locurile de parcare de pe latura vest; 
  • se introduc piste pentru biciclete, în ambele sensuri de circulație; 
  • se introduc plantații de aliniament pe ambele laturi ale zonei carosabile; 
  • se propune realizarea unui parcaj subteran public cu o capacitate de cca. 280 locuri, cu acces și evacuare din sensul giratoriu; 
  • se reamenajează scuarul verde, cu suplimentarea arborilor, introducerea de mobilier urban, zone de recreere și joacă; 
  • se grupează cele trei puncte de acces în parkingul subteran într-un pavilion urban, care include o cafenea și pergole, oferind astfel umbră și adăpost la intemperii.
  1. Strada Crinului 
  • se organizează circulația cu sens unic în direcția sud-nord pe străzile Crinului și Iazului (între Bd. 21 Decembrie 1989 – str. București, în tandem cu străzile Buftea și Gorunului, organizate în sens invers); 
  • se introduc piste pentru biciclete în ambele sensuri de circulație; 
  • se reorganizează parcajul la sol din apropierea intersecției cu Bulevardul 21 Decembrie 1989.
  1. Strada Ciocârliei 
  • se păstrează sensurile de circulație existente (sens unic est-vest, dublu sens în zona intersecției cu str. Fabricii); 
  • se introduce o pistă pentru biciclete în direcția opusă circulației motorizate (vest/est); 
  • se introduc locuri de parcare (paralel cu axul străzii).
  1. Calea Dorobanților (pe tronsonul adiacent nr. 98 – 106)
  • se păstrează sensurile de circulație existente, cu eliminarea unei benzi carosabile în direcția est-vest (zona Bibliotecii Județene);
  • se realizează o stație de transport public, retrasă față de circulație (în dreptul Consiliului Județean Cluj) și se amenajează locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități;
  • se reamenajează trotuarele, prin introducerea de plantații, mobilier urban, pavaje, iluminat public, diferite dotări; 
  • se amenajează piste pentru biciclete, în ambele sensuri.
  1. Parcajul și scuarul Aleii Bibliotecii
  • se propune realizarea unui parcaj subteran, pe două niveluri și reamenajarea spațiului public de la partea superioară a parcajului;
  • circulații și accese: accesul și evacuarea mașinilor sunt prevăzute prin intermediul unor rampe și a unor bretele dedicate, care fac legătura cu sensul giratoriu din Piața Mărăști. Accesul pietonal este prevăzut prin intermediul a trei nuclee de circulație (scări), dintre care unul dotat cu lift. Nucleele sunt orientate spre Piața Mărăști (nucleu nord), str. Dorobanților/ Biblioteca Județeană/ Consiliul Județean (nucleu sud), scuarul pietonal (nucleu centru);
  • scuarul Aleii Bibliotecii rezultă din extinderea zonei exclusiv pietonale spre vest și conectarea acesteia la rețeaua de spații publice din zonă. Scuarul include zone verzi plantate dens cu arbori și suprafețe multifuncționale, toate dotate cu mobilier și iluminat public LED. Punctele de acces pietonal sunt integrate arhitectural în amenajarea spațiului public, sub forma unui pavilion urban.
  1.  Incinta Calea Dorobanților nr. 105
  • se propune eliberarea curții de garaje și parcări și realizarea unui parcaj subteran, conectat la garajul subteran existent la subsolul blocului aflat la est, cu acces comun din Calea Dorobanților;
  • înălțimea maximă a parcajului: (1-2)S;
  • se reorganizează incinta, în vederea creșterii calității locuirii, prin extinderea zonei dedicate pietonilor și prin introducerea spațiilor de joacă și de relaxare;
  • se amenajează la sol, 12 locuri de staționare de scurtă durată pentru vizitatori.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza