Un nou caz de infecție cu coronavirus a fost confirmat în România

by admin

Un nou caz de infecție cu noul coronavirus COVID-19 a fost confirmat în România. Este vorba de o tânără din Timișoara, colegă de clasă cu adolescentul diagnosticat marți.

„În urma testelor realizate la Timișoara, în cursul zilei de 5 martie 2020, asupra persoanelor cu care a intrat în contact tânărul de 16 ani, infectat cu noul coronavirus, a fost depistat un nou caz pozitiv.

Persoana confirmată pozitiv cu noul coronavirus este o tânără, colegă de clasă a băiatului de 16 ani, care s-a aflat în proximitatea acestuia. Tânăra este transferată la spitalul Victor Babeș din Timișoara.

În cazul celorlalte 25 de persoane asupra cărora s-au realizat teste, contacți ai tânărului de 16 ani, rezultatele sunt negative. Persoanele menționate vor rămâne în continuare în izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, conform măsurilor dispuse anterior.

În cursul dimineții de vineri va fi extinsă ancheta epidemiologică asupra persoanelor cu care a intrat în contact tânăra de 16 ani, fiind luate măsurile de izolare și de prelevare de probe”, se arată într-un comunicat al Grupului de Comunicare Strategică.

Acesta este cel de al șaptelea caz confirmat de infectare cu COVID-19 din țara noastră. Trei dintre pacienții diagnosticați anterior au fost declarați vindecați. Primul caz depistat în țară, bărbatul din județul Gorj, a fost externat. Ceilalți doi pacienți, femeia în vârstă de 38 de ani și bărbatul în vârstă de 48 de ani, internați într-un spital din Timișoara, au fost declarați vindecați după ce două teste efectuate la intervale de 24 de ore au avut rezultat negativ.

Patru persoane mai sunt internate în acest moment în centre medicale specializate în tratarea bolilor infecțioase din Timișoara, Cluj-Napoca și Iași, starea de sănătate a acestora fiind stabilă. Evoluția acestora este monitorizată permanent de personal medical.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza