Premierul Ciucă îndeamnă mediul de afaceri către investiții în contextul crizei curente

by Christian Suciu

Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă a declarat în cursul acestei zile că se bazează pe investițiile în mediul de afaceri autohton pentru a ajuta România să treacă peste criza actuală iar în acest scop guvernul va susține acest obiectiv prin politici publice ce vor oferi stabilitate dezvoltării economice.

” Trebuie subliniat că românii au avut de înfruntat o criză de sănătate, apoi criza economică și, începând cu luna februarie, ne confruntăm și cu o criză de securitate, un război la granița noastră, în țara vecină, Ucraina, în urma invaziei Forțelor Armate ale Rusiei”, a transmis astăzi Nicolae Ciucă pentru un post de radio autohton.

Acesta a reiterat totodată sprijinul pe care România plănuiește să-l acorde antreprenorilor pentru a relansa economia după perioada dificilă a pandemiei.

” Ceea ce vreau să subliniez este că în acest moment, pentru a proteja economia, pentru a proteja locurile de muncă, pentru a crea mai multe locuri de muncă, avem nevoie de mediul de afaceri, avem nevoie ca antreprenorii români să fie sprijiniți și aș dori ca noi să înțelegem această perioadă ca fiind îndreptată spre asigurarea stabilității și, pe cât posibil, a dezvoltării economiei țării noastre. Am avut întâlniri frecvente cu investitori români și străini. Această relansare a economiei nu se poate realiza decât prin stabilitate. Acesta este rolul Guvernului, să vină cu politici de încurajare și sprijinire a investițiilor, iar mediul de afaceri trebuie să continue planurile de dezvoltare, iar pentru asta are nevoie de predictibilitate, are nevoie de stabilitate legislativă și, bineînțeles, trebuie să menținem acest dialog permanent cu ei pentru a înțelege realitatea, pentru a înțelege oportunitățile și, bineînțeles, trebuie să putem face managementul riscului.” a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Potrivit acestuia România va continua să încurajeze relansarea economică atât prin politicile sale dar și prin atragerea fondurilor europene pentru bugetul destinat acestui scop.

” Și aceste aprecieri anunțate public sunt semnale foarte bune pentru nevoile de investiții. Nu am ridicat nicio taxă, iar această predictibilitate este un atu important. Anul acesta avem cel mai mare buget de investiții din ultimii 30 de ani – 88 de miliarde de lei. În plus, am luat toate măsurile pentru a putea absorbi, pentru a atrage o sumă cât mai mare din banii europeni – vorbim de 80 de miliarde de euro, care să asigure atât stabilitate, cum spuneam, dar oferă și posibilitatea de dezvoltare a economiei, oferă posibilitatea asigurării locurilor de muncă, oferă posibilitatea de a ne gândi că prin această creștere economică cum să putem asigura României o reducere a decalajului dintre țările din est și cele din vest.” a precizat prim-ministrul României, Nicolae Ciucă.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza