Emblematicul actor clujean Florin Piersic la împlinirea vârstei de 90 de ani:” Nu mă uitați prea repede. Avem o întâlnire, cum îmi place să spun, de dragoste”

by Christian Suciu

Florin Piersic, unul dintre cei mai îndrăgiți actori din România, a împlinit astăzi, pe 27 ianuarie 2026 vârsta de 90 de ani. Arhicunoscutul actor faimos pentru numeroasele roluri avute de-a lungul carierei printre care se numără Mărgelatu (Drumul Oaselor, Trandafirul galben), Anghel Șaptecai (Haiducii lui Șaptecai) sau Grigore Pintea (Pintea 1976) a transmis publicului un mesaj special cu ocazia aniversării sale.

”Dragilor, atât vreau să vă spun, că dumneavoastră, iubiții mei spectatori, o să mă vedeți la această gală, cei care nu o să mă vedeți pe internet. Să nu mă uitați prea repede, gândiți-vă că o să avem o întâlnire, cum îmi place să spun, de dragoste.” a transmis maestrul Florin Piersic pe pagina sa oficială.

Născut pe 27 ianuarie 1936, în Cluj-Napoca, Florin Piersic și-a dedicat viața artei și publicului său. Cu o carieră care se întinde pe mai bine de șase decenii, el a reușit să cucerească inimile a milioane de oameni, devenind unul dintre cei mai iubiți actori români din toate timpurile.

În aparițiile sale memorabile din „Haiducii lui Șaptecai”„Mihai Viteazul” sau „De-aș fi Harap Alb”, precum și numeroasele spectacole de teatru care au electrizat sălile, Florin Piersic a demonstrat mereu o pasiune profundă pentru scenă. Cu o voce caldă, o prezență scenică inconfundabilă și un talent care transcende generațiile, el a devenit un adevărat ambasador al culturii românești.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza