CCR amână, din nou, decizia privind reforma pensiilor magistraților, din lipsă de cvorum. următorul termen este data de 16 ianuarie

by Christian Suciu

Judecătorii Curții Constituționale au amânat, din nou, decizia privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților din cauza lipsei de cvorum. Cei patru judecători care părăsit duminică ședința CCR pentru a bloca decizia nu s-au prezentat nici astăzi în sala de deliberări, prin urmare, actul normativ nu va mai putea intra în vigoare la începutul lunii viitoare. Printre judecătorii ce nu s-au prezentat la ședința Curții Constituționale se numără: Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc.

”Am constatat și astăzi, ca și ieri, că nu a putut fi întrunit cvorumul, dar trebuie precizat că în ședința de ieri, 28 decembrie, plenul a început în formație completă, dar s-a diminuat pe parcursul ședinței. Azi nu s-a întrunit deloc”, a declarat în cursul acestei zile, președintele CCR, Simona Tănăsescu.

Potrivit reprezentanților CCR, noul termen privind decizia asupra pensiilor magistraților îl reprezintă data de vineri, 16 ianuarie 2026.

Din sursele Hotnews, cei patru judecători propuși de PSD ce au părăsit plenul la ședința de duminică ar fi solicitat timp pentru a studia legea precum și un studiu de impact din partea Ministerului Justiției însă propunerile au fost respinse.

”Prevederea legală stabilește că întreruperea ședinței poate fi realizată dacă este cerută de un judecător, iar pe fond cererea e justificată pentru o mai bună analiză. Nu pot să confirm sau să infirm nimic de această solicitare. Am văzut speculații privind un eventual studiu de impact sau astfel de lucruri, precizez că studiul de impact este reglementat, nu e o noutate. CCR are o constantă jurisprudență, studiile de impact nu sunt criterii pentru analiza constituționalității legilor. Ar putea fi utile, dar jurisprudența arată că studiul de impact nu e relevant în analiza noastră”, a mai transmis președintele CCR, Simona Tănăsescu.

În data de 2 decembrie, guvernul Bolojan și-a asumat pentru, a doua oară, răspunderea privind proiectul legislativ ce vizează modificarea sistemului de pensii acordate magistraților ce prevede ca pensia să fie acordată într-un cuantum de 70% din ultimul salariu net precum și creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani, cu o perioadă de tranziție de 15 ani.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza