U-BT Cluj a reușit cea de-a șasea victorie a sezonului în BTK EuroCup la finalul întâlnirii cu formația lituaniană Neptunas Klaipeda, venite la BT Arena în cea de-a 11-a etapă a competiției europene. ”Studenții” pregătiți de Mihai Silvășan s-au impus la scorul de 118-97, după o primă repriză în care au înscris nu mai puțin de 68 de puncte, a treia cea mai bună performanță ofensivă din istoria participărilor în EuroCup.
Clujenii și-au dominat copios adversarul pe plan ofensiv reușind noi recorduri pentru cele mai multe puncte înscrise în primul sfert (38 puncte) dar și într-o primă repriză (68 puncte) iar numărul total de puncte marcate de clujeni pe durata partidei, 118, s-a apropriat de recordul all-time al clujenilor în EuroCup de 120 de puncte înregistrat în sezonul 2023-2024.
Pentru formația clujeană au ieșit la rampă în cadrul partidei Mitch Creek (40 puncte, 4 rec, 1 p.d), Nighael Ceaser (19 puncte, 8 rec, 1 p.d) și Iverson Molinar (15 puncte, 1 rec, 8 p.d) în timp ce de la Neptunas s-au remarcat Lomazs ((20 puncte, 4 rec, 4 pd.) și Waterman ( 17 puncte, 9 rec).
”Cred că cheia victoriei a fost mentalitatea noastră de la început, modul în care ne-am apărat. Să nu uităm că am jucat împotriva celei mai bune echipe la aruncările de trei puncte din competiție. Cu câteva săptămâni în urmă i-au distrus pe Bahcesehir cu aruncările lor de trei puncte, o echipă care își dorește să câștige EuroCup-ul. Acesta a fost unul dintre obiectivele noastre, să nu le permitem să marcheze ușor de la distanță, să intrăm cât mai puțin posibil în rotații, astfel încât să nu aibă pase ușoare și să nu găsească jucători liberi, pentru că sunt foarte buni la acest capitol. Cred că am reușit să facem o treabă excelentă în acest sens, am arătat o reacție excelentă”, a declarat în urma partidei, antrenorul clujenilor, Mihai Silvășan.

este parte a