Fostul antrenor al CFR-ului, Andrea Mandorlini, regretă ultimul său mandat pe banca clujenilor:” M-am sacrificat să vin la CFR. Problemele existau cu mult înainte”

by Christian Suciu

Antrenorul italian Andrea Mandorlini (62 de ani) a oferit primele sale declarații în urma despărțirii de CFR Cluj în urmă cu o săptămână iar acesta s-a arătat extrem de dezamăgit de perioada petrecută la formația din Gruia pentru care a stat pe bancă doar 9 partide și a obținut doar 2 victorii. După demiterea acestuia echipa a fost preluată de secunzii Hoban și Rus urmând ca de săptămâna viitoare postul de principal să fie preluat de Daniel Pancu, fostul selecționer al reprezentativei U21.

Într-un interviu pentru ProSport, Mandorlini a vorbit despre numeroasele probleme identificate la formația clujeană dar și despre relația precară pe care a avut-o cu cei aflați în conducerea clubului. Potrivit acestuia, problemele la nivelul vestiarului ar fi existat înaintea venirii sale și dacă acesta fi fost conștient de dificultățile echipei clujene nu ar fi acceptat să revină după plecarea lui Dan Peterscu.

” Când am ajuns, am găsit un grup fragmentat, împărţit în grupuri de jucători, cu un lot supradimensionat care nu permitea desfăşurarea unor antrenamente normale. Relaţiile dintre jucători erau rupte, nu exista coeziune, iar timpul scurt avut la dispoziţie nu mi-a permis să o creez, mai ales cu un lot de peste 35 de jucători. Situaţia era complicată şi era nevoie de timp şi răbdare pentru a reconstrui. Din păcate, acest timp nu mi-a fost acordat.

Domnul Mureşan nici măcar nu a avut timp să vorbească cu mine. Eu plecasem spre Bucureşti pentru meciul de luni, iar între timp totul s-a schimbat peste noapte. De la prima lui declaraţie, în momentul sosirii, când spusese clar că nu a venit să schimbe antrenorii, până a doua zi, totul s-a răsturnat. Deciziile erau deja luate de alte persoane, nu de domnul Mureşan. Nu ştiu exact de cine şi nici nu mai contează, dar e clar că direcţia era deja stabilită, pentru că primisem semnale dinainte despre acest final.

Practic, s-a încercat recuperarea, în doar 6-7 meciuri, a ceea ce se pierduse într-o perioadă mult mai lungă, anterior, iar o asemenea abordare nu este compatibilă cu seriozitatea şi profesionalismul care ar trebui să caracterizeze un club de performanţă

În ceea ce priveşte relaţia cu Neluţu Varga, a fost complicată. Nu am putut comunica niciodată direct cu el despre problemele clubului, pentru că, în cea mai mare parte a timpului, nu era în ţară. Nu am avut o relaţie adecvată cu persoana care ia deciziile la CFR, pur şi simplu pentru că nu era prezent la Cluj. Comunicarea, inclusiv deciziile — probabil şi cea privind despărţirea mea — se făceau prin intermediari.

Din păcate, acesta a fost raportul cu patronul, iar lipsa unui dialog direct şi transparent nu a ajutat deloc. Ştiu că toate deciziile din club sunt luate exclusiv de domnul Varga, de nimeni altcineva. Este dreptul său, dar şi responsabilitatea sa totală, să conducă echipa aşa cum consideră.

Da, îmi reproşez doar faptul că m-am întors. A fost o greşeală mare, pentru că am crezut că exista cu adevărat dorinţa de schimbare şi de reconstrucţie serioasă. M-am întors cu inima deschisă şi cu dorinţa de a construi un proiect solid şi de durată. Dacă aş fi ştiut că, de fapt, nu se putea realiza nimic concret, nu aş fi acceptat niciodată să revin.

M-am sacrificat să vin la CFR, sacrificându-mi şi imaginea de antrenor, încercând să rezolv, în timp, probleme care existau cu mult înainte de sosirea mea. În realitate, mi s-au oferit doar două luni în care nu am putut face schimbări radicale”, a transmis fostul antrenor al lui CFR Cluj, Andrea Mandorlini.

Andrea Mandorlini a mai pregătit formația clujeană în alte două mandate între 2009-2010 și 2023-2024 adunând 62 de meciuri alături de clujeni. În cariera de profesionist acesta le-a mai pregătit pe Atalanta, Bologna, Sassuolo, Hellas Verona și Genoa dar și alte formații din eșaloanele inferioare ale fotbalului italian.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza